Noua mea vecină a venit în bloc împreună cu o familie de gândaci. Gângăniile sunt mari, enervante, dar foarte fidele, pentru că, în ciuda sprayurilor pe care le folosesc, apar continuu. Nu pot să îi spun, direct, "dragă doamnă, v-aţi pierdut gândacii pe la uşa mea". Mă gândesc că nu e frumos...
Vecinul de deasupra bate covoarele. De la balcon. Le scoate deasupra balconului şi le scutură energic. Nu contează câţi alţi vecini şi-au întins rufele la uscat, şi-au lăsat oalele cu mâncare la răcit sau şi-au deschis ferestrele pentru a aerisi! Omul, bun gospodar, face curat. Pot să fiu invidioasă pe curăţenia omului?
Vecina de la ultimul etaj se piaptănă. Tot pe balcon. După ce îşi trece, elegant, peria prin păr, scoate şomoiogul de fire şi îl lasă din mână, să fie purtat de vânt... Până la mine pe balcon. Cum aş putea să mă supăr? Că se piaptănă? Şi, până la urmă, dacă nu îmi convine, pot să-mi iau catrafusele şi să mă mut la casă, ca să nu mă mai deranjeze nimeni!
Trist este că toate acestea există în realitate. Şi în lumea asta încercăm cu toţii să trăim, alături de "jmecheri" care ascultă manele la maxim, din maşini cu numere de Bulgaria, printre poliţiştii care se fac că nu îi văd...
Zilele trecute, vorbeam, pe balcon, cu prietena mea, venită în vizită din Italia. La un moment dat, prietena mea s-a pomenit pe picior cu şomoiogul de păr al vecinei de la etaj. Se pieptănase femeia! Până să realizeze ce i s-a întâmplat, a fost "atacată" şi din celălalt flanc - vecinul bătea covoarele de la balcon! Fata a făcut ochii mari şi, din prietenie pentru mine, nu s-a mirat foarte mult. A fost însă de ajuns să realizez cât de nesimţiţi sunt oamenii din jurul meu şi cât de mult m-am obişnuit să nu-i mai iau în seamă. Atât de mult, încât aproape că aş putea face acelaşi lucru ca şi ei, ca într-un dans absurd şi "sincron" al nesimţirii...
Din păcate, prea ne-am obişnuit cu toate. Iar când "filmul" ţi se rupe - cu ajutorul prietenului sau rudei venite acasă în vacanţă - şi o persoană "străină" de meleagurile astea îi arată cu degetul pe nesimţiţii de lângă tine te simţi prost.
Este jenant, dar adevărat; românii care lucrează în străinătate văd cu alţi ochi România. Sesizează poate şi noul "supermercato" de la colţul blocului şi eventual că, după ani şi ani, s-a asfaltat şi strada din faţa casei. Dar mai presus de asta, sesizează nesimţirea şi mizeria de aici. Pentru că "dincolo" nu e aşa. Dincolo eşti amendat dacă tulburi liniştea publică, ai putea să fi dat afară din bloc dacă te apuci să-ţi scuturi covoarele de la balcon şi cu siguranţă că te-ai trezi cu Deratizarea la uşă dacă ai fi legat sentimental de gândacii de bucătărie...
Nu sunt fiţe, dar românii care au ales să-şi trăiască viaţa în străinătate chiar văd diferenţele dintre acolo şi aici. Iar aici nu le mai place. Aici lumea este rea, egoistă, nervoasă, nemulţumită, nesimţită şi murdară. Iar noi, cei rămaşi aici, suntem prea blazaţi ca să mai reacţionăm...
