Ziariştii sunt şi ei oameni

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Într-o lume dominată de ură, în care războaiele stau să izbucnească la cea mai mică provocare, din motive stupide, într-un secol în care doar banul face legea, iar legea se face cu banul, e din ce în ce mai greu să-ţi găseşti motivaţia de a merge mai departe pe o cale dreaptă. Supravieţuirea a devenit singura regulă a jocului, iar ceea ce trebuie să faci pentru a ţi-o asigura e din ce în ce mai dificil, mai urât, mai lipsit de nobleţe, indiferent dacă este vorba despre supravieţuirea familiei, a celor dragi sau a firmei şi a angajaţilor ori, în cazul nostru, a unei publicaţii. Efemeră, prin natura ei, dar a cărei continuitate e importantă atâta vreme cât rămâne principala voce a comunităţii. Cuvinte mari, veţi spune, şi poate că sunt. Dar nu ştiu cum să descriu altfel complexitatea misiunii de a servi publicul, aşa cum o înţeleg eu şi aşa cum o înţeleg colegii mei, atât cei de acum, cât şi cei cu care am avut privilegiul de face ziarul timp de peste 13 ani.

Cele 7.000 de numere apărute neîntrerupt sunt, pentru noi, o bucurie imensă, dar şi o responsabilitate covârşitoare. Asta pentru că vedem, în jurul nostru, din ce în ce mai mulţi gălăţeni în nevoie, a căror supravieţuire depinde, uneori, de cât de bine ştim noi să tragem un semnal de alarmă, să sensibilizăm, să fim vocea lor, atunci când ei nu-şi mai pot face auzit glasul, să fim speranţa lor, atunci când credeau că nu mai au niciuna. Şi, evident, prin noi, să poată beneficia de ajutorul pe care, cu atâta generozitate, li-l acordaţi de fiecare dată. La fel, vedem corupţie şi trebuie să o condamnăm, vedem disfuncţionalităţi în viaţa oraşului şi trebuie să le sancţionăm, vedem înşelăciuni şi trebuie să le scoatem la iveală. Poate nu mereu reuşim să facem asta aşa cum v-aţi dori, dar, vă asigurăm, ne străduim din toate puterile. Vedem tragedii şi, credeţi-ne, le trăim uneori mult mai mult decât avem puterea s-o facem, petrecem nopţi gândindu-ne dacă nu puteau fi evitate inclusiv prin munca noastră, dacă nu cumva am fi putut face mai mult. Lucrurile frumoase pe care le descoperim în jurul nostru sunt, din păcate, puţine, dar nu le uităm nici pe acestea, tocmai fiindcă noi încă mai credem în ce e mai bun în oameni. Dar ne şi izbim, vrând, nevrând, de ce este mai rău. Uneori, asta ne face mai cinici. Alteori, ne îndârjeşte în lupta noastră continuă cu noi înşine, cu propriile necazuri şi neajunsuri, cu propriile neputinţe, dar mai ales cu indiferenţa, cu prostia, cu ura, cu indolenţa dusă la rang de artă. Iar faptul că, zi de zi, dumneavoastră, zecile de mii de gălăţeni care ne citesc, găsiţi în "Viaţa liberă" răspuns la întrebările ce vă frământă este, de cele mai multe ori, singura noastră răsplată. Uneori, ne credeţi semizei, capabili să rezolvăm orice, cât ai bate din palme. Din păcate, deşi câteodată ne-am dori şi noi asta, nu suntem. Suntem doar oameni. Unii care nu-şi termină programul la ora 17,00, unii care nu prea au viaţă personală sau care jonglează cu greu între copii, curăţenie, gătit, făcut cumpărături, plătit facturi etc. Oameni care trăiesc în Galaţi. Şi care astăzi se bucură un pic, pentru ca apoi să o ia de la capăt, ca să vă aducă mâine în case "Viaţa liberă" 7.001.

Citit 1449 ori Ultima modificare Duminică, 14 Octombrie 2012 19:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.