De ce-ţi baţi joc, politicianule?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu sunt un fan al politicienilor. Dar îi consider necesari. Cineva trebuie să facă şi politică, aşa cum cineva trebuie să pască porcii sau să cureţe toaletele. E o meserie ca oricare alta, iar dacă e făcută onest, poţi să ajungi chiar să admiri faptele unui politician. E drept, şansa asta se produce rar. Foarte rar. Atât de rar încât aproape că nici nu-mi mai aduc aminte când mi-a trezit ultima oară admiraţie un senator, deputat sau şef de filială judeţeană.

Politicianul gălăţean este o specie cu totul aparte. Cu notabile excepţii, cei mai mulţi dintre cei care ne cerşesc votul sunt indivizi cu o duplicitate dusă până la limita patologicului. Au vieţi duble, mint fără ruşine, fac trafic de influenţă, încalcă legea, scuipă pe bunul-simţ, manipulează sistemul pentru a face profit. Investigând chestiunea afişajului electoral care a împânzit urbea, reporterii Vieţii libere au constatat că TOATE panourile sunt ilegale. Pentru nici unul nu există contract de închiriere, avize legale, nimic!

Este revoltător. Cum adică, domnule candidat, îţi permiţi să-ţi trânteşti mutra pe domeniul public fără să respecţi procedura legală? Vrei să mă reprezinţi în forul legislativ al ţării, dar îţi începi pledoaria încălcând flagrant legea? Ce garanţie am eu că tu, odată ales, vei fi un apărător al interesului public, atâta vreme cât tocmai îmi demonstrezi contrariul?

Penibil este că instituţiile statului, puse să vegheze legalitatea, ridică din umeri şi se bâlbâie. Primăria cică nu-i treaba ei (deşi legea spune că trebuie avizul instituţiei!), Biroul Electoral zice că e o chestiune care ţine de proprietarii stâlpilor pe care s-au pus panourile electorale, iar proprietarii stâlpilor – adică societăţile PUBLICE Electrica şi Transurb o dau din colţ în colţ. De-abia după ce au fost presaţi de ziarişti au recunoscut că, de fapt, afişajul electoral este ilegal, că nu există contracte, că nimeni n-a plătit nici un sfanţ, deşi tarifele sunt expres stabilite prin lege.

Ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, am descoperit şi că, legal, panourile trebuie puse la cel puţin patru metri înălţime şi musai pe partea cu trotuarul, nu spre stradă. A respectat cineva asta? Nimeni! Parcă am trăi într-o ţară bananieră, iar răspunsul şefului uneia dintre instituţiile care ar fi trebuie să dea amenzi candidaţilor pentru că nu au cerut avizul pentru panouri este epocal: „Noi le-am mai zis, dar nu ne-a ascultat nimeni”. De parcă politicianul ar fi deasupra legii. Jenant!

Măgăria cu afişajul electoral vine la pachet cu alte două porcării, pe care, dacă aş fi Biroul Electoral, le-aş sancţiona cu anularea candidaturii. Un tânăr aspirant la Parlament a folosit în pliantele de campanie imaginea unor înalţi prelaţi ortodocşi, fără a le cere acordul. Nu ştiu dacă a făcut asta de capul lui sau dacă aşa a fost sfătuit, dar gestul mi se pare de o nesimţire vecină cu coma. Şi necesită scuze grabnice!

Un alt doritor de deputăţie şi-a promovat candidatura la o reuniune a interlopilor gălăţeni. Poate că nu aflam asta, însă soarta a făcut ca Machena, unul dintre interlopii prezenţi la chiolhan, să producă un accident grav, în care au murit două femei nevinovate.

În goana lor după putere, politicienii noştri au abandonat toate valorile morale. Îşi bat joc de lege, de instituţii, de oameni, de Dumnezeu. Pe mine, unul, situaţia mă înspăimântă!

Citit 1758 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Noiembrie 2012 18:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.