Privind de pe margine spectacolul mediatic al arestărilor furtunoase, anchetărilor şi eliberărilor unor mahări, fie ei din mediul de afaceri, fie ei de televiziune, precum Vântu sau Diaconescu, fie din fotbal, precum Becali – ultimii doi ameninţând nu neapărat să ajungă preşedinţi ai României, dar măcar să rupă binişor din voturi, nu poţi să nu te gândeşti că în spatele onorabilelor descinderi „ar fi ceva”. Necurat.
Acum, trebuie să-mi cer scuze în faţa cititorului, inducându-i ideea de plan abscons dar, în tot cazul, a unui plan gândit de „cineva”, de preşedintele Băsescu, de premierul Boc, de vreun ministru, de vreo „agentură” a lor sau a altora…
Căci s-ar putea să greşesc şi domnii aceştia importanţi să acţioneze şi în aceste cazuri, ca şi în actul general al guvernării, la plesneală. Cu un Guvern care, de exemplu, nu alocă bani pe priorităţi, ci acolo unde ministrul are, ca să spunem aşa, vocea mai tare sau genele mai lungi, nu te aştepţi la cine ştie ce logică…
Dar, pornind de la ideea, poate naivă, poate greşită, că avem oameni de stat care îşi gândesc atent loviturile, nici „cazul Borbely” nu poate fi un caz, ci un… „de exemplu”. Nu că aş avea argumente să pretind că ministrul ar fi curat, că nu s-ar fi uns şi el niţel cu… un caltaboş, precum ministrul Remeş, sau cu termopane, ca premierul Năstase.
Instinctul îmi spune însă că, dacă este pe undeva vreun demnitar care trăieşte din salariul nu prea mare, nu din trafic de influenţă, şpăgi şi plocoane, acesta trebuie să fie adept de-al lui Dalai Lama sau al ordinul franciscanilor cerşetori, ăia cărora nu le trebuie nimic pentru ei – totul pentru Dumnezeu. Sau, dacă preferaţi, pentru Zeus…
Deci, nu pun problema… prezumţiei de nevinovăţie: în educaţia românilor, a da şi a lua şpagă este păcatul cel mai puţin grav, iar lipsa de abilitate în „mişcatul din urechi”, „ungere” sau şpăguire este cam egală cu tâmpenia.
Deci, problema nu este acum dacă cineva a dat sau n-a luat, ci CÂND este el acuzat, percheziţionat, anchetat, arestat. Când presa, de obicei ţinută la gard în cazuri fără valoare, capătă brusc date peste date, nu numai despre aşa-zisul delict, ci şi din viaţa particulară picantă a ţintei zilei. Răspunsul la întrebarea „când?” este, desigur, „atunci când trebuie”.
Să vedem deci de ce ar trebui strâns ACUM cu uşa ministrul Mediului, Laszlo Borbely. Am putea crede că a blocat poate vreun proiect cu tone de bani negri, care afecta vreun parc, vreo vale, vreo comunitate. Autorizaţiile de mediu se dau întotdeauna ultimele, cu mult „cântec”, pentru că riscă şi cine le dă, dacă nu este atent, iar cine le ia trebuie să îndeplinească norme, auzi vere, europene!
Dar să ne uităm mai bine la „tema etapei”: ieşirea UDMR de la guvernare. Adusă în Parlamentul European de europarlamentarii români maghiari (sau invers), chestiunea regionalizării a ajuns la butonaşul autonomiei etnice. Statutul minorităţilor, amânat la nesfârşit în Parlament, regionalizarea triumfalistă a PDL care nu satisface UDMR, a adus Guvernul în postura de a fi ameninţat cu scindarea.
Între ciocanul prezidenţial şi nicovala alegătorilor, miniştrii UDMR pot vota taxe noi şi impopulare, nu şi o regionalizare care să nu aducă nimic nou autonomiei visate… Deci, orice s-ar spune, acum ar fi momentul unor presiuni.
Primul demnitar UDMR care poate fi şantajat va fi, desigur, şantajat, şi prin el, UDMR. Şi în cine să dai? Ministrul Culturii este oricum criticat de opoziţie, dar un ministru ca Borbely, mai trainic parcă decât UDMR-ul veşnic la guvernare, ar fi potrivit.
În 2007, nici ieşirea PDL de la guvernarea PNL – PDL, nu l-a clintit pe Borbely; a fost doar mişcat. Nu sufleteşte: din ministru delegat pentru lucrări publice (ocazie cu care s-a vorbit mai mult despre el şi promisiunile sale, unele îndeplinite, decât despre Guvern), traversa holul şi ocupa fotoliul ăl mare: ministru al Dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor. Care administra, pe lângă şantiere de drumuri şi poduri, popularele programe de construcţie de locuinţe, câte-au fost, dar şi dezvoltarea, sector care aduce astăzi munţi de bani Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus însă de dna Udrea…
Nu i se puteau deci găsi „bube” unui ministru care a semnat pentru atâtea fonduri în cariera sa? Trebuia căutat un cumnat care şi-a văruit apartamentul? Sau acuzaţiile sunt de fapt o… aluzie, un început la o anchetă mai mare?
