Sclavii monopolului CFR

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, garniturile de tren care au circulat în estul ţării, printre care şi cele aşteptate să ajungă la Galaţi, au avut întârzieri de 20-50 de minute din cauza gerului. Practic, restricţiile de viteză au făcut ca pe anumite tronsoane să se circule cu maxim 30 de kilometri la oră, ceea ce, pentru un tren de secol 21, este de-a dreptul ridicol. Cred că şi mocăniţa din Bucovina sau cea de pe Valea Vaserului din Maramureş au şanse la asemenea performanţe. Dar să spunem că, măcar, călătorilor le-a fost oferită o explicaţie: din cauza frigului, se contractă şinele şi e periculos să se meargă cu viteza normală, fiindcă trenul ar putea deraia. Pericolele la care te expui dacă alegi sau eşti forţat să călătoreşti iarna sunt însă mult mai multe. Nu doar temperatura e problema, ci şi viscolul, dar şi hoţii de componente de cale ferată şi multe alte necunoscute. Singurul lucru cert este mărimea exagerată a preţului.

Pe 21 spre 22 decembrie 2012, pe când oamenii făceau, prin cluburi, petreceri ca să marcheze aşa-zisul sfârşit al lumii, în sala de aşteptare din Gara de Nord cel puţin 200 de persoane, plătitoare de bilete CFR, se enervau progresiv: un tren care trebuia să vină din Constanţa şi să plece, peste vreo 20 de minute, spre Vestul ţării, avea întârziere. Întâi, 60 de minute. Fie. Pe urmă 90 de minute pe 250 de km! Deja răbdarea tuturor era împinsă la limită, mai ales că foarte mulţi veniseră cu avionul şi un munte de bagaje de la muncă de te miri pe unde şi abia aşteptau să ajungă acasă. La copii, la părinţi, la soţi sau soţii. Acasă, toată lumea era îngrijorată şi suna din 10 în 10 minute să vadă ce se întâmplă. Până la urmă, cu 120 de minute întârziere faţă de ora anunţată, trenul cu pricina a venit, în sfârşit. Evident, a ajuns pe urmă la toate destinaţiile de pe traseu cu două ore întârziere, dar asta deja e altă poveste. Explicaţia oficială a fost că au furat hoţii nişte componente de cale ferată. Şi poate m-aş fi mulţumit cu asta, dacă, doar câteva zile mai târziu, proaspătul uns ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, nu ar fi spus cu guriţa dumnealui la televizor că trenurile circulă în condiţii de iarnă şi au maximum 30 de minute întârziere. Să mori tu? Şi atunci oamenii ăia care au aşteptat două ore trenul dinspre Constanţa au avut cu toţii vedenii sau ce?

De fapt, făcând pe urmă o mică documentare, am aflat că trenurile Constanţa-Bucureşti aveau probleme încă din 12 decembrie, din cauza viscolului puternic astupându-se macazele. Şi, deşi există o rută ocolitoare, nimeni nu s-a gândit s-o folosească pe aceea, anunţând din vreme pe toată lumea că trenul cu pricina a suferit modificări de traseu şi de orar. E mai simplu să ne mintă cu neruşinare un ministru la televizor, chit că, probabil, cineva dintre cei pe care ulterior a anunţat că o să-i dea afară i-o fi făcut informarea aceea. 

Şi poate n-aş mai fi scris nimic, după ce sărbătorile, cu magia lor, mi-au mai şters din oboseală şi exasperare, dacă ieri, peste ştirea cu întârzierea trenurilor, n-aş fi aflat şi că recent introdusul tren privat către Bucureşti - o alternativă la CFR şi singurul tren de noapte - urmează să fie scos, din cauză că statul nu va mai plăti subvenţia la nivelul anunţat.  Şi că vom rămâne, în continuare, sclavii monopolului CFR.

Citit 1187 ori Ultima modificare Joi, 10 Ianuarie 2013 17:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.