Cei peste 500 de gălăţeni care au ajuns, numai în 2012, la spital, hărtăniţi de câinii vagabonzi de prin oraş sunt, în viziunea autorităţilor, doar nişte cetăţeni de mâna a doua. Ai zice că acei oameni nu dau bani la bugetul local, că nu au drepturi stabilite prin lege şi că nu merită niciun dram de atenţie. Parcă ar fi doar nişte date statistice, căci nu se întrezăreşte altă explicaţie logică pentru ceea ce se întâmplă, zi de zi, în Galaţi.
În vreme ce medicii de la Judeţean sau Infecţioase tratează, în medie, mai mult de un gălăţean muşcat de câini pe zi, autorităţile locale tac mâlc. Or avea bune intenţii şi planuri, dar rezultatele concrete – singurele de care îi pasă gălăţeanului – nu s-au văzut niciodată, indiferent cine a administrat oraşul, din 1990 încoace. S-au schimbat guvernări, s-au perindat la putere partide şi oameni, dar câinii din oraş n-au plecat nicăieri. Iar dacă gălăţenii muşcaţi - dar şi noi ceilalţi, care riscăm zilnic să ne trezim cu carnea ruptă de caninii comunitarilor - suntem, totuşi, oameni cu drepturi, atunci înseamnă că tuturor ni se face, cu bună ştiinţă, o mare nedreptate, 24 de ore din 24.
În lunile din urmă, echipe ale «Vieţii Libere» au bătut la pas cartierele Galaţiului, din Micro 21 până în Port şi din Bariera Traian până la Dunăre. Niciunde nu am dat peste un colţ de oraş în care oamenii să nu ni se plângă că au mari probleme cu vagabonzii patrupezi. Ba latră cât e noaptea de lungă, ba fac mizerie, ba muşcă tocmai atunci când ţi-e lumea mai dragă. Şi mai rău e că, nesterilizaţi fiind, se înmulţesc la fel ca ciupercile după ploaie. Şi uite aşa, pe lângă blocul unde ieri se aciuase un căţel cuminte, apare, ca peste noapte, o ditai haita. Apoi încă una, la blocul vecin şi tot aşa.
Ce putere au gălăţenii, în acest moment, ca să-şi rezolve problema? Niciuna! Legea interzice persoanelor fizice să alunge, captureze sau să ucidă câinii fără stăpân. Pedepsele sunt foarte grele. Şi pe bună dreptate, căci într-un oraş civilizat ordinea nu se asigură cu parul, după cum vrea fiecare.
În acelaşi timp, câinii comunitari n-au niciun strop de vină să s-au născut şi că trebuie să trăiască între blocuri. Nici nu e mediul lor natural şi nici nu le prea prieşte viaţa printre betoane. Greşesc, însă, şi gălăţenii care îi hrănesc cu resturi şi care le construiesc bârloguri mizere prin preajma scărilor de bloc sau pe sub balcoanele de la parter. Cine crede că poate îngriji un câine trântindu-i o bucată de pâine mucegăită în faţă şi aruncându-i o boarfă pe care să doarmă greşeşte fundamental. Animalele domestice au nevoie de mai mult decât atât. Le trebuie adăpost, hrană în mod constant, tratamente împotriva bolilor şi paraziţilor, afecţiune.
Din patru în patru ani, prin vot, am dat autorităţlor sarcina de a rezolva problema câinilor fără stăpân. Degeaba. Nicio administraţie n-a fost în stare să scape oraşul de maidanezi. Nici măcar nu i-au putut număra şi steriliza pe toţi, deşi promiseseră solemn, în campaniile electorale. La o adică, ce rost mai are taxa de ecarisaj pe care o plătim cuminţi an de an? Dacă banii strânşi sunt insuficienţi, să ni se spună. Sunt mulţi cei care ar plăti în plus pentru siguranţa lor şi pentru un trai civilizat. În Europa de Vest problema e rezolvată de decenii. Nouă ce ne lipseşte pentru a fi la un loc cu ei?
