La fiecare patru ani, peste instituţiile publice se prăvăleşte urgia. Toţi şefii şi şefuşorii, cu rare excepţii, sunt chemaţi la Înalta Poartă (oricare ar fi ea; nu există diferenţe notabile de abordare între partide) pentru a fi măsuraţi, cântăriţi, ciufuliţi, buzunăriţi, maziliţi. Acest ritual pare izvorât din tenebrele Evului Mediu. Scenele seamănă uluitor cu momentul din filmul Mihai Viteazu în care domnitorul licita cu contracandidatul lui, în faţa sultanului, tronul Ţării Româneşti. Distanţa dintre tron şi eşafod se măsoară în detalii minore, de un profund subiectivism partinic. Competenţa este doar o vorbă oarecare, rostită doar pentru a da impresia că totul este sub controlul legii şi nu al clicii. Praf în ochi! De cele mai multe ori, vechiul staroste este dat jos cu huiduieli. Pe cât de lăudat este la înscăunare, că vezi, dragă Doamne, a fost găsit salvatorul naţiei de la direcţia de... sau de..., pe atât este de batjocorit la descăunare. E drept de osanale şi de sudalme sunt responsabile tabere diferite, opozante, însă impresia lăsată publicului plătitor de taxe este aceeaşi: circ ieftin. Sincer vorbind, este imposibil ca un om să se deprofesionalizeze în patru ani! De aceea, cea mai sigură explicaţie e aceea că tot acest ritual de schimbare a gărzii de sugători la ţâţa bugetului public este o uriaşă minciună. De fapt, competenţa celor propuşi pentru o funcţie publică este, în multe cazuri (cu admirabile excepţii), cam pe la genunchiul broaştei. Aşa că broasca devine, din vorbe, elefant, pentru ca genunchiul ei să fie sus. Măcar până la nivelul buzunarului personajului politic care propune şi/sau avizează noul dregător. La fenomenul invers – descăunarea – broasca este micşorată la nivel microscopic, astfel încât unitatea de măsură a competenţei – genunchiul batracianului, care va să zică – nici nu se mai distinge. Aşa că este propus un nou ”competent de frunte” bine umflat cu pompa de PR-ul partidului, astfel încât să pară un adevărat Mesia al domeniului pe care urmează să-l conducă. Trist este că această ciondăneală politică are efecte grave asupra întregii comunităţi. Banul public ajunge să fie gestionat (dezastruos!) de cozi de topor şi pupători de dosuri, în loc să fie pe mâna unor manageri profesionişti, desemnaţi altfel decât după regulamentul nescris promovat de liderii politici. Un manager public ar trebui să poată fi schimbat doar dacă nu-şi respectă contractul de management, iar asta nu înseamnă censul plătit unui politician, ci criterii de performanţă scrise. Ar fi ideal ca actuala coaliţie de guvernare să aibă puterea să schimbe lucrurile în bine. E adevărat, o parte - în niciun caz toţi! - dintre şefii de instituţii ridicaţi în rang sub vechea stăpânire sunt incompetenţi. Însă nu cred că soluţia este aducerea în locul lor a unor cozi de topor plăcute noilor stăpâni. E nevoie de specialişti. Preferabil apolitici, cu competenţa deja demonstrată în funcţii similare (eventual în mediul privat!) şi probată prin concurs managerial ca la marile companii ale lumii. Nu putem da la nesfârşit sutele de milioane de euro ale instituţiilor locale pe mâna unor inşi care nu-s în stare să administreze nici măcar o tarabă în piaţă!
Ciondăneli la ţâţa puterii Scris de Costel Crângan
