Am aşteptat mai bine de 20 de ani ca politicienilor din România să le vină mintea la cap. Am sperat ca într-o zi să spună: gata am agonisit suficient, e bine acum să mă gândesc şi la bunăstarea celor care ne-au votat. Ştiu că cei care umblă cu mierea trebuie să se şi lingă pe degete. Sau, mă rog, chiar până la cot. Nu am nimic cu politicienii că şi-au făcut averi. Nu pot să accept însă faptul că nu s-au gândit să facă ceva la modul real şi pentru români. De atâţia ani, toţi doar mimează că lucrează în interesul nostru. Chiar şi atunci când vine unul cu o iniţiativă bună, până să se voteze forma finală, e de nerecunoscut. Pentru că toţi ceilalţi n-au fost interesaţi decât cum să le iasă lor sau clientelei lor „ceva din asta”. Deşi şi eu am votat, sincer, nu-i înţeleg pe oamenii care se duc la vot în speranţa că se va schimba ceva. E clar că a ne face datoria de cetăţeni o dată la patru ani nu mai înseamnă în contextul actual nimic.
Un amic de-al meu are o vorbă: „Cei mai mari duşmani ai românilor sunt politicienii”. Şi atunci ce facem? Lăsăm soarta ţării pe mâinile lor şi-i aşteptăm la nesfârşit să se schimbe? Deja ne costă foarte mult aceşti 23 de ani în care le-am dat credit. Aceşti ani în care le-am lăsat România pe mâini, iar tăcerea şi lipsa noastră de reacţie le-au dat puteri nelimitate.
Încă se mai poate să ne luăm România înapoi. Dar va trebui să ne schimbăm noi, nu să-i mai aşteptăm pe ei să se schimbe. Noi va trebui să devenim cei cu simţ civic, să învăţăm să cerem ceea ce ni se cuvine, să nu ne mai temem. Să ne luptăm cu sistemul, dar asta presupune să fim uniţi, pentru că de unul singur nimeni nu răzbate.
Nu spun că ar trebui să ne apucăm de cine ştie ce revoluţie. Putem câştiga pas cu pas, cu fiecare idee bună pe care o vom pune în practică, n-o vom lăsa să zboare. Am scris cu ceva timp în urmă despre o familie de ţărani din judeţul Galaţi care-şi masacra cu motocoasa cele peste 2000 de căpăţâni de varză pe care nu avea cui să le vândă. I se urcase omului nebunia şi amarul la cap, că muncise şi cheltuise bani, iar intermediarii ar fi vrut să-i cumpere marfa pe degeaba, ca să ne-o vândă nouă de patru-cinci ori mai scump. Autorităţile cunosc aceste lucruri. La fel şi organizaţiile agricultorilor. Însă nimeni n-a mişcat un deget pentru a stopa fenomenul. În timp ce familiile ţăranilor muncitori se ruinează de la un an la altul, fiind chiar pe cale de dispariţie, noi şi copiii noştri mâncăm legume pline de chimicale aduse din ţări străine. Am citit însă recent, că la Timişoara, o orăşeancă, sătulă să cumpere marfă scumpă şi de proastă calitate din supermarket, a iniţiat un sistem de abonamente pentru legume şi fructe care a avut succes. Unui grup de oameni i s-au prezentat costurile reale ale producţiei de legume şi fructe ecologice. Au înţeles că pentru a mânca sănătos îi costă ceva în plus, dar face. I-au fentat pur şi simplu, şi pe speculanţii de la piaţă, şi pe patronii de supermarket, dar şi pe politicienii care la modul interesat n-au ridicat un deget ca să-i salveze pe micii agricultori, şi s-au abonat direct la ţăranii de la sate! Eu zic că merită să ne gândim la ideea asta. Sau poate la altele şi mai bune.
