Care, cum vine la guvernare are o idee despre cum să „reformeze” învăţământul! Tot felul de minţi înfierbântate dau buzna în curtea şcolii şi ce-au visat noaptea se grăbesc să pună în aplicare la lumina zilei. Ne-a fost dat să asistăm la atâtea experimente trăsnite pe pielea copiilor, părinţilor şi profesorilor, încât expresia „generaţii de sacrificiu” capătă un sens nou. Cam asta ne-a fost reforma: s-au băgat examene, s-au scos examene, iar s-au băgat, dar între timp s-a schimbat programa, sistemul de formare a claselor, stai să băgăm şi nişte manuale alternative, stai că sunt şi nişte norme europene, iar schimbăm programa, organigrama şi tot aşa, după cum îi tună unuia sau altuia.
Aşa se face că, în prezent, nici măcar la nivel de Guvern nu se mai ştie ce se vrea cu adevărat, iar povestea cu „clasa zero” este exemplul perfect al acestei brambureli! Anul trecut, nici nu era bine înfiinţată clasa zero că se şi anunţa un proiect de…. desfiinţare! Asta după ce şcolile s-au dat de ceasul morţii să găsească spaţii, cadre didactice, fonduri pentru dotări, după ce părinţii şi-au luat cu de-a sila copiii din grădiniţă şi i-au băgat în băncile şcolii! Anul acesta, surpriză! Toată povestea a rămas în coadă de peşte, cu clasa zero nici înfiinţată, nici desfiinţată, nici la şcoală, nici la grădiniţă, cu părinţi, copiii şi cadre didactice zăpăcite de cap. După ce a încurcat iţele, Guvernul se spală acum, frumuşel, pe mâini: părinţii să-şi înscrie copiii unde vor şi vedem noi cum mai merg lucrurile până la anul!
Ca şi cum asta nu era de ajuns, unuia de prin minister i-a venit ideea cu obligativitatea licenţele pentru învăţătoare şi educatoare. Dintr-un foc s-au pus sub semnul întrebării calificările de educator şi învăţător obţinute în urma absolvirii liceelor pedagogice, unele, de altfel, printre cele mai bune din ţară! Asta pentru a nu mai pune la socoteală că vreo 20.000 de cadre didactice, în ciuda anilor de experienţă în învăţământ, s-au întrebat deodată dacă mâine vor mai avea loc de muncă.
Dar cum nimic nu este chiar întâmplător, mai că ne vine să ne întrebăm dacă nu cumva, dincolo de problema calificării cadrelor didactice, la mijloc nu este vreun calcul cinic prin care, fie din scoaterea de pe posturi, fie prin micşorări salariale, să se facă nişte „economii” la bugetul de stat. Ar rămâne aşa mai mulţi bani pentru alte combinaţii, mult mai profitabile decât plata salariilor cadrelor didactice. Nu de alta, dar sunt destule antecedente când „reformele” din învăţământ au alimentat din plin afacerile unora. S-au făcut săli de sport la preţuri de Olimpiadă, tot felul de edituri şi „colective ştiinţifice” au început să căpuşeze şcolile cu fel de fel de manuale sau rechizite, amenajarea clasele zero a fost pleaşcă pentru unele firme abonate la achiziţiile publice, asta pentru a nu mai pomeni de tichetele pentru calculatoare sau celebrul program lapte-corn din care s-au înfruntat mai puţin elevii şi mai mult cei care au încheiat contracte grase cu autorităţile locale. La fel ca multe dintre alte domenii, Educaţia a devenit os de ros pentru unii, iar totul trece prin stomacul politic. Şi cum mai departe de lungul mandatului nu vede nimeni, nu-i de mirare că, de atâta luptă pentru „reformă”, de Educaţie se alege praful.
