Bun-platnicii, luaţi de proşti

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Până la urmă se va face nedreptatea ştergerii a o parte din datoriile de la întreţinere. Nu se şterg cu buretele toate datoriile, ci numai penalităţile, însă chiar şi aşa rămâne cel puţin o nedreptate. Şi cel mai bine au sintetizat asta cititorii noştri din ediţia online care au comentat ieri informaţia publicată în precedentul număr. Redau aici opinia unui cititor care s-a semnat ELLA şi care rezumă perfect nedreptatea. "Ce nesimţire. Adică dacă eu am fost corect sunt tratat drept prost. Cei care au datorii sunt de obicei oameni cu bani, care îi sfidează pe ceilalţi locatari, spunând că ei au afaceri, au timpul ocupat şi nu pot veni în fiecare lună să-şi achite datoriile. Ca sa vedeţi câtă sfidare, vii tu acum primăria să-i scuteşti de penalităţi. Păi să ştiţi că toţi vom proceda de acum încolo la fel: nu vom plăti datoriile decât o dată pe an şi să vină primăria să ne taie penalităţile". Sub alte forme, cei mai mulţi dintre cititorii noştri au remarcat exact acest aspect şi acuză instituţiile locale de discriminare. În aceste condiţii, propunerea unui alt cititor, aceea de a se da banii înapoi celor care au apucat să îşi plătească penalităţile, mi se pare mai mult decât de bun simţ.

Ok, sunt de acord că trebuie să ajungem odată şi-odată la zi cu acest monstru numit Apaterm şi să o luăm de la capăt. Dar, în acest caz, scopul nu scuză mijloacele. Pentru că mi se pare că această soluţie face mai mult rău decât bine. Şi asta pe termen lung, pentru că pe termen scurt, în afară de nedreptatea care li se face gălăţenilor aflaţi la zi cu întreţinerea, efectele par a fi doar pozitive. Dar este foarte evident că se creează un precedent periculos. Ceea ce spuneau cititorii noştri este foarte adevărat pentru că această decizie rezolvă o situaţie punctuală, dar înrăutăţeşte starea sistemului. În doi-trei ani, problema o să reapară şi va fi nevoie din nou de o intervenţie nedreaptă. Ceea ce face Primăria acum, oarecum forţată, e drept, de o decizie a instanţei, seamănă cu acţiunea unui medic care nu elimină cauza bolii, ci prescrie pacientului doar algocalmine ca să nu mai simtă durerea. În ambele cazuri, dacă nu se elimină cauza, efectele vor persista la infinit, până când cineva o să decidă să taie răul de la rădăcină.

Şi mai e un amănunt interesant în povestea ştergerii penalităţilor. Apaterm îi invită pe proprietari să vină direct la sediul societăţii să îşi plătească datoriile ca să li se şteargă penalităţile. Să vină la sediul Apaterm în calitate de ce? Că nimeni în Galaţiul ăsta, nicio persoană fizică, nu are vreun contract cu Apaterm. Doar Asociaţiile de Proprietari au aşa ceva, deci sunt singurele în măsură să facă plăţi şi să primească factură în relaţia cu Apaterm. Tehnic vorbind, cei care plătesc direct la Apaterm vor plăti de fapt datoriile asociaţiei şi nicidecum propriile datorii. Dacă administratorii vor fi de gaşcă, atunci îi vor putea descărca de respectivele sume pe locatari. Dacă nu, Dumnezeu cu mila. Intrăm într-un sistem cu adevărat periculos, din care cu greu vom mai avea scăpare.

Citit 1872 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Februarie 2013 14:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.