Oare cine se face mai vinovat? Hoţii că sunt… hoţi sau autorităţile care se fac a nu vedea sau nu sunt în stare să-i prindă pe hoţi? Şi aici nu este vorba de găinării de doi lei, ci de infracţionalitatea în stil „industrial”, de milioane, bazată pe veritabile „lanţuri de producţie”. Cazul de la Scânteieşti, unde mafia fierului vechi jefuieşte cu tonele sistemele de irigaţii, este doar ultimul de acest fel dat la iveală de „Viaţa liberă”. Situaţia de acolo este elocventă pentru ceea ce înseamnă hoţia transformată în „afacere”: s-au identificat „oportunităţile” - sistemele de irigaţii, s-a format o „piaţă a muncii” - cei dispuşi să sape noaptea pe câmp la „recoltat” de ţevi, „marfa” este livrată prompt pe „piaţa de desfacere” - centrele de colectare a fierului vechi. Funcţionează până şi principiul „confidenţialităţii” - toată lumea din comună ştie de hoţiile din câmp, dar păstrează tăcerea.
Dar când urmele furturilor sunt, la propriu, vizibile cu ochiul liber, poate că ar trebui să ne întrebăm în ce direcţie s-au uitat în ultima vreme poliţiştii de la postul din comună. Ar trebui să ne întrebăm cum de toată tărăşenia nu i-a băgat în fibrilaţie pe cei de la ANIF, că doar le era furat de sub nas taman obiectul muncii! Ce a făcut primarul din comună când a aflat că localitatea pe care o are în grijă colcăie de hoţi? Toate oficialităţile „ştiau câte ceva”, dar abia când i-a întrebat „Viaţa liberă” ce se întâmplă noaptea în câmp s-au pus pe făcut anchete, sesizări şi s-au umplut de revoltă la adresa celor care fură „bunurile poporului”.
Nici unul dintre hoţii sistemului de irigaţii de la Scânteieşti nu a fost prins până acum, iar asta, din păcate, deja nu prea mai este un lucru de mirare. Cu cât nelegiuirile sunt mai mari, cu atât par mai greu de depistat de către autorităţi. Tot „Viaţa liberă” vă relata, recent, despre „Drumul oaselor” din „râpa lui Tuluc”, unde de ani buni, sub ochii Primăriei şi ai organelor sanitar-veterinare, funcţiona un veritabil abator clandestin. Oasele şi resturile de animale puteau fi ridicate cu excavatorul, dar în afară de „igienizarea” locului, n-am auzit ca autorităţile să fi prins vreunul dintre făptaşi şi să-l dea pe mâna Justiţiei.
De fapt, nici Justiţia nu mai este chiar aşa de speriat. „Căţeii” poate că se mai trezesc cu cătuşele la mâini, dar pentru adevăraţii „dulăii” încă nu s-a găsit zgardă. De exemplu, recent s-a dat sentinţa în cazul celei mai mari capturi de ţigări de contrabandă la Galaţi, caz, de asemenea, prezentat pe larg de „Viaţa liberă”. „Cărăuşii” s-au ales cu nişte pedepse mai degrabă simbolice, iar de complicii din Poliţia de Frontieră, de filiera de distribuţie pare a nu-şi aminti nimeni. Ce să mai spunem de cazul Hortigal, de devalizarea unor întreprinderi, despre contractele de achiziţii publice atribuite în condiţii demne de DNA, despre neregulile de zeci de milioane constatate în instituţiile publice de Curtea de Conturi şi pentru care, nici în ziua de azi, nu a plătit nimeni? Ce poate să înţeleagă din toate acestea simplul cetăţean, decât că, în statul nostru de drept cu răspundere limitată, linia de demarcaţie între cei care încalcă legea şi cei puşi să o apere este adesea extrem de subţire. Şi când unii par a fi mai presus de Codul Penal, să nu ne mai mirăm că la Scânteieşti singura lege care se aplică este legea tăcerii.
