Încă de când am citit ancheta colegului nostru Marian Săvăstru vizavi de condiţiile în care (nu) se mai face atletism în oraşul nostru, mă tot frământă câteva gânduri vizavi de sportul gălăţean, în general. Şi, deşi nu sunt o sportivă, recunosc necesitatea mişcării în cadru organizat şi cu suport logistic adecvat. Să vă spun şi de ce.
În urmă cu câţiva ani, când cineva de prin Primărie a avut ideea genială să închidă Stadionul Dunărea cu lacăt, m-am gândit eu să fac jogging prin cartier. Micro 17 nu avea pe atunci nici măcar câte trotuare reparate are acum, cimentul din dotare fiind plin de fisuri, întreruperi, gropi, rădăcini ale copacilor ieşite în afară etc. La prima tentativă de a alerga prin zonă, într-o frumoasă dimineaţă de vară, o astfel de rădăcină mi-a întrerupt scurt şi creţ demersul sportiv, trimiţându-mă în picaj pe caldarâm. Rezultatul: palme zdrelite şi un umăr scos de la locul lui. Nu mai e nevoie să spun că am renunţat la alergat.
Pentru specialişti e superflu să explic de ce ne trebuie o pistă de alergări, dar am s-o fac totuşi pentru nespecialişti: dacă alergi pe o suprafaţă foarte dură, cum e betonul, efortul la care îţi supui ligamentele se va lăsa, în timp, cu sechele. Practic, îţi rupi gleznele încet, dar sigur. Evident, asta nu li se întâmplă doar sportivilor profesionişti, deşi este clar că ei sunt primii expuşi, din cauza antrenamentelor numeroase şi susţinute. Orice om care aleargă pentru a se menţine în formă are nevoie de o suprafaţă destinată acestei activităţi.
Printre comentariile de pe site-ul nostru, majoritatea extrem de avizate, a apărut şi unul care, cel puţin pe mine, m-a lăsat cu gura căscată: nu se poate să facem stadionul fără pistă şi pista separat? Păi menirea pistei pe stadion este ca acolo să se desfăşoare nu doar antrenamente, ci şi competiţii. Şi atleţii au nevoie de public, şi lor le plac aplauzele şi ei merită răsplătiţi pentru efort, nu doar fotbaliştii, nu? În plus, dacă nu ar fi nevoie de antrenament exact în condiţiile de concurs - adică pe teren deschis, unde se iau în calcul şi vântul şi curenţii de aer şi alte elemente care influenţează performanţa atletului - ar putea să alerge oamenii liniştiţi doar pe bandă, la sală. În consecinţă, e nevoie de un stadion care să poată găzdui antrenamentele şi competiţiile tuturor sporturilor în aer liber. Că stadionul cu pricina poate fi altul decât cel municipal, e perfect adevărat. Dar ne trebuie unul.
Ne-ar mai trebui un bazin de dimensiuni olimpice şi n-avem. Nu-l avem nici măcar pe ăsta neolimpic de la Baia Comunală, că abia acum s-a câştigat licitaţia pentru mobilier. Adică, vezi Doamne, aveam apă, dar n-aveam unde ne pune prosoapele şi halatele în cui, de aia a fost ţinut bazinul închis timp de nouă luni. Ne-ar trebui şi o sală polivalentă, pentru sporturile alea care nu merg pe stadion şi în bazin. O să ziceţi că avem una, tocmai consolidată. Avem, dar nu e încă gata şi, în afară de faptul că, seara, paznicul vine şi aprinde luminile orbind cu strălucirea inutilă locatarii din blocul de vizavi, sala nu ne foloseşte la nimic. Piste de biciclete am stabilit că n-avem, că de aia protestară recent bicicliştii din oraş.
În concluzie, n-avem de niciunele pe partea asta cu sportul de masă, dar edilii au idei şi proiecte. Bune şi alea, dar să le vedem şi transformate în realitate, fiindcă, între timp, suntem tot mai bolnavi, tot mai obezi.
