Coplata, o taxă pe nimic, bună la nimic

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Chiar dacă în mod normal este nevoie de cel puţin trei luni pentru a evalua utilitatea unei noi măsuri, atunci când vine vorba despre coplată, deşi a trecut doar o lună de la introducerea ei, putem spune fără prea mari riscuri că a fost o decizie pripită şi inutilă. Ba, mai mult, nu a făcut decât să-i creeze frustrări suplimentare populaţiei adusă deja la exasperare de lipsurile unui sistem medical existent mai mult în declaraţii oficiale şi pe hârtie. Prezentată drept o taxă care va duce la scăderea numărului de internări nejustificate, coplata a purtat încă de la început pecetea eşecului. Chiar şi în cazul în care măsura va avea o parte din efectul scontat, problema de fond rămâne. De ce ajung în spital pacienţi care ar putea fi trataţi fără internare? Nu medicul care consultă este cel care trebuie să ia şi decizia internării? Pentru că astfel de întrebări de bun-simţ nu par să fi trecut prin mintea celor care au decis introducerea coplăţii, a rămas ca restul pacienţilor, cei care se internează din motive întemeiate şi care, de multe ori, contribuie la fondul de sănătate timp de zeci de ani fără niciun beneficiu, să plătească o taxă pentru... nimic. Nu vorbim aici neapărat despre câţi bani dăm, ci despre lipsa elementară de respect a autorităţilor faţă de toţi cei care, lună de lună, plătim cuminţi CAS-ul.

Până vom vedea exact cu cât vor scădea internările nejustificate din spitalele gălăţene, merită să ne aplecăm un pic atenţia asupra sumelor strânse din achitarea la externare a coplăţii. În condiţiile sărăciei existente (nu numai) în spitale, sunt de acord că orice ban în plus este binevenit. Totuşi, ce diferenţă poate face suma de 8.000 de lei pe lună, în cazul unei instituţii sanitare de mărimea Spitalului Judeţean? Pentru a vă face o idee, cu aceşti bani, cel mai mare spital din Galaţi nu poate plăti nici măcar seringile folosite pe parcursul unei luni. La o simplă privire aruncată pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, vedem că suma amintită nu acoperă nici a zecea parte din costurile unei operaţiuni destul de simple, cum este repararea şi întreţinerea cazanelor de încălzire şi de aburi ale spitalului.

Dacă suma vi se pare insignifiantă în raport cu nevoile reale ale instituţiei, trebuie să amintim şi faptul că din ea se scad costurile chitanţierelor, ale ştampilelor şi ale instrumentelor de scris. Plusăm un pic şi amintim şi problema lipsei cronice de personal din spitale. Astfel, dacă tot sunt puţini angajaţi, ceea ce pune în pericol de multe ori calitatea actului medical - nu fac referire aici la pregătirea profesională a cadrelor medicale -, de ce Dumnezeu le mai dăm o sarcină suplimentară aceloraşi oameni?

Dincolo de discuţiile de nuanţă, însă, cu riscul de a deveni patetic, situaţia este cât se poate de clară pentru aproape orice pacient. Te internezi, eşti nevoit să stai cu altcineva într-un pat doar puţin mai lat de un metru, primeşti mâncare de cel mult 5 lei pe zi, rişti să fii apostrofat de asistente sau infirmiere nervoase, exemplul cvasi-general al celor din salon te determină să fii atent cu medicul şi, pentru a nu face notă discordantă, la externare, ţi se cere şi o taxă, fără ca cineva să-ţi poată spune măcar pentru ce. Până cineva ne va putea lămuri, vom continua să o numim taxa pe nimic.

Citit 1254 ori Ultima modificare Vineri, 10 Mai 2013 18:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.