În timp ce la noi plagiatul, deşi e o chestiune de alb pe negru, e greu de dovedit şi de pedepsit, în alte ţări oamenii nici nu-şi pun problema să fure astfel munca altuia. Pentru că nu au ce face cu o diplomă sau cu un titlu de doctor care nu sunt susţinute de valoarea şi capacităţile proprii. Toate mediile sociale funcţionează în aşa fel încât nu ajungi nicăieri doar pe baza unei hârtii. Un CV pompos e apă de ploaie, dacă nu te pricepi şi nu munceşti. În Occident, nimeni nu-şi consumă energia să obţină o diplomă de pus în ramă, ci-şi canalizează eforturile să fie cât mai bun pe domeniul său, indiferent că este un simplu muncitor sau că lucrează în domenii avansate de cercetare. E obligat să facă asta de o societate unde există repere valorice clare. Cei mai buni, ajunşi în vârf, fac presiuni să se respecte acest criteriu şi astfel se creează un echilibru firesc: întâi îţi dovedeşti competenţele şi apoi accezi la un titlu.
La noi totul e taman pe dos. Toate păturile sociale sunt roase de aceeaşi problemă: mediocritatea face legea! Aproape toate funcţiile de conducere sunt obţinute politic sau prin pile. Şi cum să se impună toţi aceşti oameni lipsiţi de alte calităţi decât cele care necesită avansate cunoştinţe de dat din coate? Cu hârtii şi titluri fabricate peste noapte! Cu bani şi cu învârteli şi-au ataşat câte diplome au simţit că au nevoie, ducând de râpă întregul sistem de valori. Cei care au încercat să se împotrivească au fost înlăturaţi fără mustrări de conştiinţă. Iar acest lucru a devenit o practică permanentă. Oamenilor capabili, hotărâţi să nu facă compromisuri, li s-au pus mereu piedici, au fost forţaţi de sistem fie să se ascundă într-un con de umbră, fie să plece din ţară, unde, deşi au muncit de două ori mai mult decât ar fi trebuit să o facă în România, au reuşit să se impună.
E trist că şi tinerilor am reuşit să le spălăm creierii în aceeaşi manieră. Vorbeam deunăzi cu nişte eleve care aleseseră să facă voluntariat la o fundaţie şi am rămas şocată de motivele care le-au mânat în luptă: „Primim diplome care dau bine la CV şi te ajută să te angajezi mai repede”, mi-a spus cu sinceritate tânăra, de altfel deşteaptă şi citită. Pe moment, m-a supărat răspunsul ei. Dar cu ce o pot învinui? Că s-a adaptat la ceea ce vede în jur? Că a conştientizat faptul că mult mai departe au ajuns cei care au ales să lucreze la faţadă, decât cei care s-au îngrijit să facă treaba de la temelie. Că şi-a învăţat bine lecţia de la profesorii şi părinţii ei, care i-au arătat care este calea mai uşoară spre succes, chiar dacă e cea mai superficială?
Suntem generaţia lui „ce-o să spună lumea”, învăţată să ascundă gunoiul sub preş, în loc să ia taurul de coarne, pentru a tăia răul din rădăcină. Şi, din nefericire, prin ceea ce facem, aceasta e educaţia pe care o transmitem şi copiilor noştri, singurii de la care ar putea să vină salvarea. Singurii care ar putea restabili ordinea firească a lucrurilor, singurii care ar putea repune valoarea şi competenţa în drepturile lor. Fiecare dintre noi ar trebui să fie mai atent şi să vadă dincolo de ziua de mâine. Pentru că Dumnezeu ne dă, ne-a băgat şi-n traistă. Dar a început deja să-şi piardă răbdarea.
