Producţia românească de vaccinuri este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. La aproape 130 de ani după ce a devenit celebră expresia pe care am parafrazat-o mai sus, esenţa ei rămâne, fără îndoială, la fel de actuală. În luna mai Ministerul Sănătăţii ne promitea în gura mare că anul acesta vom fi imunizaţi cu vaccinuri antigripale autohtone.
Dincolo de o discutabilă mândrie naţională acest aspect era avantajos dintr-un motiv mult mai concret: vaccinul împotriva gripei produs în România costă de 2,5 până la de 3 ori mai puţin decât un produs similar importat. În situaţia în care lipsa banilor din Sănătate a devenit deja un laitmotiv, o astfel de diferenţă de preţ ar fi adus economii extrem de importante.
Cei pe mâinile cărora a fost lăsat tot procesul au reuşit însă să-l omoare chiar din faşă. Astfel, deşi în luna septembrie campania antigripală ar trebui deja să înceapă, linia de producţie de la Institutul Cantacuzino zace nefolosită. Pentru ca vaccinul să fie gata în toamnă, producţia ar fi trebuit să înceapă încă din luna mai, în cel mai rău caz. Totuşi, aşa cum s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute, până în prezent nu a fost cumpărat nici măcar echipamentul de protecţie pentru personalul care urma să producă vaccinul, în condiţiile în care serul ar fi trebuit deja să fie în fiole şi trimis către Agenţia Medicamentului.
În timp ce s-a pierdut astfel şansa unei economii importante, ministrul Sănătăţii are timp de ceartă cu fosta conducere a Institutului. Practic, Ministerul Sănătăţii s-a mulţumit cu o postare scurtă şi ambiguă pe siteul instituţiei - "regretăm atitudinea iresponsabilă a fostului director general, despre care suntem îndreptăţiţi să afirmăm că a fost principala cauză a declinului Institutului". Pe de altă parte, Radu Iordăchel, fostul manager, îl acuză pe Eugen Nicolăescu (ministrul Sănătăţii) de angajări ilegale: patru membri în consiliul de administraţie, în loc de unul, şi numirea ilegală a unui director adjunct, în persoana fostului consilier al al lui Eugen Nicolăescu, Ovidiu Antal. Astfel, aşa cum ne-am obişnuit deja în cazul managerilor de spitale sau de alte instituţii sanitare, predomină încă numirile pe criterii politice, în detrimentul clar al scopului final: protejarea pacientului.
Pentru o scurtă trecere în revistă a banilor înghiţiţi până acum nejustificat de Institut, vom aminti de cei 10 milioane de euro primiţi în 2007 de la Banca Mondială pentru modernizarea liniei de producţie. Banii s-au pierdut pe apa sâmbetei, o echipă de experţi străini constatând în această primăvară nereguli tocmai la această investiţie. Institutul a primit şi la începutul acestui an opt milioane de lei de la bugetul de stat, fără niciun rezultat însă.
Doar în Galaţi au fost trimise, în 2012, 24.000 de doze cu vaccin. Dacă serul ar fi fost produs la Cantacuzino, la un cost de trei ori mai mic, ar fi fost făcută o economie de 57.000 de lei, sumă importantă dacă avem în vedere faptul că vorbim despre o simplă campanie de vaccinare. Până atunci însă, în timp ce bolnavii sunt hrăniţi în spitale doar cu pâine, cei cu putere de decizie nu sunt în stare să ne asigure nici măcar un vaccin la preţ rezonabil. Iar costurile unei astfel de atitudini, mai ales cele pe termen lung, nu se cuantifică, din păcate, doar în bani.
