Ori de câte ori văd mulţi oameni coagulându-se în jurul unei cauze, aşa cum se întâmplă acum cu protestatarii împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană, primul meu impuls este să încerc să văd ce se află în spatele paravanului, ca să zic aşa. Nu mai cred în spontaneitate, nu mai cred în proteste neautorizate ai căror iniţiatori nu sunt duşi la poliţie, pentru declaraţii sau măcar amendaţi.
Tot respectul pentru oamenii care ies zilele acestea în stradă dintr-un spirit civic real şi din convingerea că, ecologic vorbind, la Roşia Montană se pregăteşte un dezastru. Nu pun niciun moment la îndoială sentimentele care-i animă pe aceşti români. Ceea ce mă face să fiu însă foarte atentă la contextul în care se desfăşoară lucrurile este momentul ales de guvernanţi pentru a emite acest proiect de lege privind exploatarea minieră din Apuseni, un subiect pe care-l ştiau sensibil şi pe care-l folosiseră drept armă în campania electorală.
De ce tocmai acum, mă întreb? De ce nu peste o lună, două? Ar fi fost mai logic, cred eu, să fi dat proiectul de lege undeva spre sfârşitul toamnei, când cele câteva grade peste zero ar fi descurajat lumea să iasă din casă sau înainte de Crăciun, când tuturor le zboară gândul la pom şi vacanţă. Momentul ales, aşa, de sfârşit de vară, nu are nicio explicaţie logică, nici măcar una care să ţină de aspectele tehnice ale viitoarei exploatări miniere (fiindcă, oricum, până la primăvară, când s-o topi zăpada, nu cred să poată nimeni să facă nimic acolo).
Oare nu cumva se încearcă din nou păcălirea opiniei publice, căreia i se dă un os de ros pentru a-i distrage atenţia de la alte lucruri, la fel de, dacă nu chiar mai importante? Tot ceea ce se întâmplă mă convinge din ce în ce mai mult că am dreptate. Preocupaţi să numere câţi oameni au ieşit în stradă să lupte împotriva mineritului cu cianuri, românii vor fi mai puţin atenţi la subiecte precum lupta pentru putere în perspectiva din ce în ce mai apropiată a regionalizării administrative a României. Brusc, nu vor mai avea timp să rumege cum trebuie nici semnarea destul de controversatului contract de privatizare a CFR Marfă, cui îi mai pasă de transportul pe calea ferată când viitorul copiilor noştri e în pericol, nu?
Şi, repet, nu legitimitatea îngrijorării publice privind Roşia Montană o pun eu la îndoială. Subiectul în sine este unul complicat şi greu de tranşat, în sensul că e foarte uşor să fii ecologist convins când tu ai ce pune pe masă şi foarte greu să susţii cauza viitorului liber de poluare când n-ai loc de muncă de nu ştiu câţi ani, iar copiilor tăi le ghiorăie maţele de foame. Dar acesta este un alt subiect, de tratat în sine. Niciodată nu mi-au plăcut coincidenţele, iar declanşarea spectacolului "Să luptăm pro sau contra Roşiei Montane" mi se pare o manevră de păcălire a publicului. Una periculoasă, făcută pe banii mulţi ai Roşia Montană Gold Corporation, cu concursul autorităţilor. Pe cât punem pariu că, zăpăciţi de problema aurului, românii n-or să mai fie atenţi nici la subiectul războiului din Siria, conflict în care am siguranţa că vom intra - pentru că noi nu avem parlamentarii englezilor, care să spună NU conflictului armat? Cianurile din Apuseni sunt doar circul cu care Guvernul încearcă să ne orbească. Că pâinea au rezolvat-o, reducând TVA-ul de la 1 septembrie.
