Strategia europeană a Dunării. Sună teribil de pompos. Te ia, aşa, cu un pic de fiori când rosteşti sintagma. Parcă te simţi mai înalt, mai deştept şi cu portofelul mai gros. Deh, fudulia românească… În fapt, chiar am putea fi mai deştepţi şi cu portofelul mai plin. Numai să vrem să facem asta, căci Uniunea Europeană pune la bătaie, pentru amintita strategie, câteva zeci de miliarde (repet: miliarde) de euro.
Evident, nu e om care să nu se întrebe pentru ce se varsă basculanta cu euro pe malul Dunării? Nimic mai simplu. INFRASTRUCTURĂ. Multă infrastructură. Vesticii vor să scurteze rutele comerciale pe apă (dar şi pe uscat) pentru a elimina din costurile de transport. Pentru eficienţă. Pentru profit pe termen lung. Dacă suntem inspiraţi la nivel decizional (adică la nivel de Guvern, CJ şi regiune) se pot obţine finanţări nerambursabile uriaşe (şi nu exagerez deloc) pentru modernizarea porturilor, pentru amenajarea rutelor navigabile (cele existente, dar şi unele noi), dar şi – atenţie – pentru construirea de poduri peste fluviu. Inclusiv aici, la Galaţi.
Să fim bine înţeleşi: oraşul este în situaţia de a putea atrage, în următorii zece ani, până la 10 miliarde de euro, în calitate de punct strategic pe Dunărea maritimă şi de poartă pe apă către cărbunele şi minereurile din Ucraina şi Rusia, petrolul din Caucaz etc. Avem uriaşa şansă să dezvoltăm, cu bani europeni, o infrastructură portuară senzaţională (atât pentru mărfuri, cât şi pentru pasageri – imaginaţi-vă ce ar fi ca Galaţiul să devină portul de agrement al Deltei).
Evident, nimic nu-i simplu. Trebuie proiecte fezabile, asocieri public-private solide, înţelegeri regionale bine ticluite. Rezultatul, însă, poate însemna semnalul relansării economice a regiunii, căci e clar că metalurgia e pe ducă, agricultura e prea dependentă de hachiţele naturii (şi de lipsa unui sistem de irigaţii funcţional), iar industriile alternative nu par să fie interesante pentru oamenii de afaceri locali. Poate părea că, în esenţă, asistăm la un regres, dar în realitate nu-i nicio dramă. Ne întoarcem acolo de unde am plecat înainte de apariţia proiectelor industriale megalomane, iar Galaţiul redevine un oraş-port strategic pentru comerţul din sud-estul Europei şi bazinul Mării Negre. Aşa cum era în perioada interbelică.
Iar dacă în procesul de modernizare a infrastructurii se iscă şi un pod peste Dunăre (la pachet cu o zonă liberă de anvergură pe malul dobrogean al fluviului), atunci se poate spune că situaţia capătă cu totul alte dimensiuni economice pentru judeţul nostru. Se poate vorbi apoi despre autostradă, aeroport, mii de locuri de muncă s.a.m.d. Cârcotaşii vor spune că-i vorba de vise absurde, însă nu trebuie să uităm că toate realizările importante ale omenirii au fost cândva considerate fantezii. Iar faptul că au devenit realitate ţine de seriozitate, de muncă şi de curajul de a profita de oportunităţi.
Europa ne plimbă pe sub nas mormanul de bani. Ne ademeneşte să gândim proiecte care să aducă prosperitate regională. Depinde doar de noi – evident, noi ca infrastructură statală – pentru ca drumul de la imaginaţie la faptă să devină posibil. Iar cel care va reuşi să concretizeze aceste idealuri are un loc garantat în cărţile după care generaţiile viitoare vor învăţa istoria României.
