Clopoţelul va suna astăzi şi pentru copiii care vor fi duşi la şcoală cu limuzina, şi pentru oropsiţii potopului, care se vor repezi, cu haine de împrumut, să-şi vadă colegii şi profesorii, între două căldări cu mâl scoase din ceea ce, odată, putea fi numită casă. Va suna pentru părinţii care vor veni mai emoţionaţi decât copiii lor până-n pragul şcolii, dar şi pentru cei din Spania sau din Italia, care stau cu urechea ciulită, să-i audă clinchetul prin telefonul copilului lăsat să se descurce singur. Va suna pentru dascălii dăruiţi, care-şi iubesc profesia, dar şi pentru cei care vin la catedră blazaţi, pentru că nu au altceva mai bun de făcut.
Însă sunetul său va vibra fals în auz. Cu ceva vreme în urmă, şcoala aducea speranţa unui trai mai bun. „Ai carte, ai parte”, spuneau bătrânii. Ori lucrul acesta nu se mai întâmplă în ziua de azi. Şcoala şi-a pierdut rostul. Doar puţini dintre absolvenţi ajung să lucreze undeva după terminarea studiilor. Restul stau cu diplomele în buzunar şi îngroaşă rândurile şomerilor. Iar cei care totuşi se angajează, stau cu salarii de mizerie, încercând să-şi facă meseria, supravieţuind împreună cu familiile lor de pe-o zi pe alta.
Blamăm generaţii întregi că nu învaţă, îi arătăm cu degetul că nu obţin procente mari de promovare la examenele naţionale. Nu ei sunt însă vinovaţi de faptul că şi-au pierdut motivaţia de a învăţa. Câţi dintre absolvenţii de liceu de anul acesta care au luat bacalaureatul vor reuşi să se angajeze? Nimeni nu se preocupă să răspundă la întrebarea aceasta, pentru că adevărul e trist: în fiecare liceu îi poţi număra pe degetele de la o singură mână. Veţi spune că majoritatea au luat la facultate. Pentru ce? Ca să ajungă şomeri cu studii superioare sau ca să se angajeze pe salarii sub demnitatea meseriei pe care o practică. Şi, ca şi cum toate acestea nu sunt suficiente, cei care ajung să lucreze într-un sistem şi mai vor să facă şi treabă sunt sufocaţi de incompetenţa celor cocoţaţi în funcţii doar pentru că au ştiut să dea din coate.
E adevărat că şcoala din România, aşa controversată cum a ajuns la ora actuală, continuă încă să scoată valori. Dar nu pentru România! Cei mai buni pleacă în străinătate, aşa cum se întâmplă cu medicii şi cu profesorii valoroşi, dar şi cu inteligenţele cumpărate pe bani grei de universităţi de top. Trăim într-o ţară terifiantă, în care, dacă un tânăr valoros afirmă că vrea să rămână aici, ca să facă ceva pentru poporul lui, este privit, cu oarecare dreptate, ca un sinucigaş. Trăim în ţara în care învăţământul este sistematic subfinanţat şi competenţa se duce pe apa sâmbetei, pentru că toate unităţile au şefi numiţi politic, după criterii care n-au nimic în comun cu performanţa. În mod paradoxal, şi puţinii bani care se duc spre şcoală, nu ne sunt, ulterior, de niciun folos, pentru că elitele pleacă, iar absolvenţii cu studii medii, în loc să muncească la noi, îngroaşă rândurile căpşunarilor şi ale celor care şterg la fund bătrânii altor state europene.
Între timp, guvernanţii ne scot ochii şi ne mint că vând Roşia Montana pentru a crea 2.000 de locuri de muncă, dar în urmă cu zece ani au dat Combinatul aproape pe degeaba, iar astăzi, numai la Galaţi, şi numai la această întreprindere, avem cu 21.000 de locuri de muncă mai puţin.
