Zilele acestea, toate tunurile sunt îndreptate asupra primarilor din comunele lovite de inundaţii. Că edilul X nu a ştiut de avertizare, că edilul Y nu s-a ocupat de decolmatare, că edilul Z a împărţit ajutoare după ochi frumoşi sau... culoare politică. Una peste alta, că edililor nu prea le pasă de soarta alegătorilor.
Mă voi opri acum asupra unei anumite părţi a comunităţilor rurale, copiii. Micuţii de la ţară duc o povară a unui sistem pentru ale cărui carenţe nu sunt vinovaţi. Cei care nu au ajuns încă la urne reprezintă, poate, generaţia care mâine - poimâine va forma populaţia adultă a satelor româneşti. Spun „poate” pentru că mulţi nu vor fi gospodari, ci purtători ai unor sechele de care vinovat, este, în mare parte, sistemul care ar trebui să îi ajute să crească, dar căruia, în realitate, nu prea îi pasă de ei. Anatema asupra sistemului o voi împărţi cu părinţii care îi aduc pe cei mici pe lume fără a lua în considerare că un prunc nu este nici iarbă, nici copac.
Bunăoară, zile trecute m-a sunat un domn, dintr-o comună al cărui nume nu îl voi pomeni din simplul motiv că problema este una prea generală ca să particularizăm. Cu speranţa că va ajuta cumva, omul mi-a spus o poveste îngrozitoare despre un copilaş de 8 ani care susţinea că a fost sodomizat de un alt băieţel din sat: pe câmp, cu o pungă de plastic înfăşurată în jurul capului, legat de mâini. Copilul, speriat şi şocat, a tăcut mâlc vreo trei zile. Tatăl plecat să scape de sărăcie prin ţări străine, mama, la maternitate, să mai nască un copil pe lângă alţi trei pe care îi avea acasă, iar pruncii lăsaţi în grija unor rude. Istoria a ajuns la urechile autorităţilor după ce copilul-victimă a îngăimat ceea ce i s-ar fi întâmplat. Sărac cu trupul şi foarte probabil şi cu duhul, minorul a fost inclus în circuitul unei anchete: analizat, expertizat, întrebat. În cele din urmă, legiştii au spus că nu a fost viol, concluzie sfântă în asemenea cazuri. Dacă o fi fost altceva, nu se poate stabili. Şi dacă nu se poate stabili, nu există faptă. Simplu! Copilul rămâne cu trauma că i-a fost provocat ceva rău. Şi gura satului, care vorbeşte că băieţandrul de 14 ani, indicat drept „regizor” al acestei terifiante poveşti, ar fi un viitor potenţial pericol, mai ales că se trage dintr-o familie cu antecedente.
Ce face societatea - de la vlădică la opincă - pentru a-i creşte sănătoşi mintal şi fizic pe aceşti copii care nu sunt rebuturi? Dacă cei mici lasă cartea, şcoala nu mai are nici un aport. În cel mai fericit caz, dacă prind drag de păscutul vacilor sau de lucratul pământului, se vor obişnui cu munca. Dacă provin din familii dezorganizate, cu părinţi plecaţi ori despărţiţi sau care trăiesc dincolo de limita sărăciei ori în strînsă frăţie cu paharul, asistenţa socială ar trebui să primeze. În ceea ce priveşte calitatea acesteia, da-ţi-mi voie să mă îndoiesc. Statisticile au arătat că din aceste conjuncturi au plecat spre lumea largă cei mai mulţi delincvenţi, cele mai multe prostituate şi s-au ales cele mai multe victime. Asistenţa socială, protecţia copilului sau cum s-o mai chema nu trebuie să se activeze doar în momentul în care situaţia devine critică. Abuzurile asupra celor mici constituie focoase cu perioadă lungă de acţiune de care primarii ar putea să se mai preocupe între două viituri şi o rundă de alegeri.
