Dintre numeroasele schimbări anunţate în domeniul sănătăţii pentru anul viitor, cea a înfiinţării de paturi private în 12 spitale-pilot de stat stârneşte fără îndoială cele mai aprinse controverse. Dacă vrea un regim preferenţial constând în condiţii de cazare mai bună şi prioritate la internare, bolnavul va trebui să scoată din buzunar bani.
Ministerul Sănătăţii spune că această propunere este benefică din mai multe motive: duce la creşterea veniturilor medicilor, determinându-i pe aceştia să rămână în sistemul public de sănătate, aduce bani în plus pentru spital, oferă condiţii mai bune pentru pacienţi şi stopează alergătura medicilor între spitalele de stat şi clinicile private.
Astfel făcut însă, proiectul propus spre dezbatere publică pare creionat de cineva care nu a pus niciodată piciorul într-un spital de stat. Fiecare dintre „beneficiile” expuse mai sus pot fi combătute cu uşurinţă chiar şi prin argumente cât se poate de simple, dar de bun simţ.
Dacă va fi adoptată, măsura nu face decât să amplifice discriminarea care deja se practică şi în prezent atât între personalul medical cât şi între pacienţi. Dacă paturile private vor fi înfiinţate, ce medic va decide cui aparţin pacienţii plătitori? Şeful de secţie sau un alt medic primar, bineînţeles, care se vor asigura că aceşti pacienţi - a se citi surse de bani - nu ajung pe mâna unui nou-venit.
Sunt secţii în prezent unde o singură asistentă răspunde pentru 50 de bolnavi. În situaţia ipotetică în care zece dintre aceşti pacienţi vor fi internaţi „la privat”, este uşor de înţeles ce categorie va primi o îngrijire medicală mai bună. Apare astfel şi discriminarea între pacienţi.
Un alt aspect este cel al medicamentelor şi al materialelor sanitare, despre care ştim cât de limitate sunt în orice spital. Chiar şi puţine cum sunt, însă, acestea vor fi folosite atât pentru paturile publice cât şi pentru cele private. Este lesne de ghicit care sunt pacienţii ce vor avea în primul rând acces la ele, totul în dauna „neplătitorilor”. Discuţia se poate extinde şi în ceea ce priveşte accesul preferenţial la investigaţii paraclinice, precum şi la sălile de operaţie. Mai trebuie menţionat faptul că aceşti "neplătitori" achită anual sume grase la asigurările de sănătate, în contul cărora vor primi doar spoială şi nu îngrijire medicală reală. Chiar şi cu libertatea mai mare pe care autorităţile se laudă că o vor da managerilor de spitale, problema nu se va schimba, atât timp cât posibilitatea de a lua decizii nu este însoţită şi de bani care să ducă la concretizarea hotărârilor adoptate.
Totodată, propunerea nu spune nimic despre creşterea salariilor medicilor rezidenţi. Este greu de crezut că un astfel de medic va avea acces printre cei numiţi să îngrijească pacienţii din privat.
Nu în ultimul rând, nici modul în care ar trebui împărţiţi banii de la „privat” între echipa medicală nu este echitabil. Medicului îi revine jumătate din sumă, în vreme ce restul echipei medicale, formată din medic secundar (în unele cazuri), asistenţi, laboranţi, infirmiere şi brancardieri trebuie să se mulţumească împreună cu doar 30 la sută, în timp ce doar o cincime din sumă revine spitalului.
Chiar dacă anunţată ca o adevărată revoluţie, cu astfel de propuneri, noua reformă a sistemului de sănătate riscă, asemenea tuturor încercărilor din ultimii zece ani, să pice în derizoriu chiar înainte de a intra în vigoare.
