Ţara lui tată-său şi şpaga mă-sii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Până acum vreo zi, două, nimeni nu ştia pe unde o fi Pungeştiul ăsta. Iaca, un sat amărât de prin Vaslui, vai de neamul lui! Da' uite că taman acolo „a explodat mămăliga”, lăsându-i perplecşi pe cei care credeau că, odată ajunşi în funcţii înalte, au dreptul să considere că e ţara lui tată-său, că dacă au chef pot s-o vândă şi pe mă-sa când interesul le poartă fesul.

Ei, uite că „mojicii” aceia de i-au aruncat jandarmii în şanţ nu s-au dat bătuţi, s-au ridicat iar în picioare şi cu popa în frunte au dat şi ei de pământ cu Guvernul, cu americanii cât sunt ei de americani, cu toţi cei pe care până mai ieri îi durea fix în cot şi de nea Gheorghe, şi de ţaţa Floarea. Taman cei de la „talpa ţării” - pe care la curţile marilor companii sau ale politicienilor nu se dau nici două parale - au demonstrat că mai au şi oamenii un cuvânt de spus pe uliţa lor, că şi prin văgăunile din Pungeşti există ceea ce pretenţios am numi „spirit civic”!

Mare mirare, mare, desigur, pentru cei care ani de zile s-au obişnuit să facă şi să desfacă iţele nu numai în povestea cu gazele de şist, dar şi cu aurul de la Roşia Montană, cu rezervele de hidrocarburi din Marea Neagră, cu minereul de la Cuprumin şi, de ce nu, cu petrolul de la Schela! Uite că s-a mai deşteptat lumea şi ştie acum şi ce e aia cianură, şi că nu-i a bună să zdruncini măruntaiele pământului prin fracţionare hidraulică, unde mai pui că oamenii au prins glas şi nu au mai acceptat ca vreun netot numit politic la conducerea vreunui minister sau instituţii de partid să le vândă şuşaua pe trei parale.

Dacă tot veni vorba de gazele de şist, să vină acum demnitarii de azi să explice de ce, pe când erau în opoziţie, astfel de exploatări erau catalogate drept nocive şi aducătoare de nenorociri, iar acum, când se află la vârful puterii, au devenit brusc curată binecuvântare pentru „independenţa energetică” a ţării? Când ne-au minţit, înainte, când le erau strugurii acri, sau acum, când marile „jocuri” privind resursele ţării se fac pe sub masa la care stau ei? Sau poate minciuna e chiar modul lor de viaţă, modul de a-i da pe unii jos pentru a se căţăra ei în cârca unor amărâţi precum cei de la Pungeşti? Când au fost sinceri şi când au mimat grija faţă oamenii care îşi duc traiul în colţul acela prăfuit şi uitat de lume, dar al naibii de profitabil pentru cei cu reflexe fanariote?

Acum, că am aflat de Pungeşti, poate că nu ar trebui să-l căutăm doar prin Vaslui. Câte un „Pungeşti” vom găsi şi în Galaţi, şi în Alba, şi în Neamţ, ba până şi în buricul Bucureştiului, pe Calea Victoriei! Întrebarea este dacă în fiecare astfel de loc oamenii au devenit conştienţi că voinţa lor ar trebui să fie suverană şi nu interesele îndoielnice negociate în spatele uşilor închise. Dacă răspunsul e „da”, atunci poate că încă mai putem spera într-un viitor ceva mai bun. Dar dacă minunea de la Pungeşti va ţine doar trei zile, să nu ne mirăm că suntem înghiontiţi în şanţ de cei care se simt la putere ca pe propria lor moşie.

Citit 1271 ori Ultima modificare Vineri, 18 Octombrie 2013 17:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.