Aproape că nu este campanie electorală în care politicienii mai mari sau mai mici, mai pricepuţi sau mai nevolnici să nu treacă în repertoriul de promisiuni „realizarea de locuri de muncă”. Dacă la Galaţi s-ar fi împlinit tot binele pe care ni l-au promis şi alde Durbacă, şi alde Nica, Toader sau Dobre ar fi aici, la malul Dunării, mai ceva ca tărâmul Făgăduinţei. Ar fi curs laptele şi mierea de la Combinat până în Şantierul Naval, iar pe Brăilei n-ai fi avut loc să arunci un ac de câinii care ar fi umblat ţanţoşi cu colaci în coadă. Din păcate însă, adevărul politicienilor în materie de „locuri de muncă” s-a oprit de cele mai multe ori la celebrul algoritm de împărţire a caşcavalului din instituţiile sau societăţile publice. Cu ce rezultate, se vede: industria Galaţiului zace pe trei sferturi în ruină, n-ai drumuri, n-ai gară, porturile nu se simt nici ele prea bine, în schimb Primăria, CJ-ul, societăţile din subordine colcăie de „specialişti”. Şi cum mai tot ce naşte din pisică şoareci mănâncă, nici din „specialiştii” noştri formaţi la şcoala corupţiei şi căpătuielii nu puteau ieşi decât nişte politruci pupincurişti pe linie de partid, impertinenţi în relaţia cu „simplii cetăţeni”, dar predispuşi oricând la a face maţul gros din banul public.
A venit acum, la Primărie şi CJ rândul lui Marius Stan, respectiv Nicolae Bacalbaşa să arate ce pot ei în materie de a „crea locuri de muncă” şi de a ne lumina cu harul lor aducător de prosperitate. Desigur, nu o să construiască nici unul dintre ei fabrici şi uzine, asta e treaba mediului privat, a investitorilor străini sau autohtoni. Dar treaba lui Stan şi a lui Bacalbaşa este de a face ordine în propria ogradă, astfel încât investitorii aceia, puşi pe fapte mari, chiar să-şi dorească să vină aici, la Galaţi, şi să facă afaceri. Din acest punct de vedere, şi administraţia locală, şi cea judeţeană au astăzi „extemporal” cu japonezii de la Yazaki Corporation. În joc e o investiţie de 40 milioane de euro şi crearea (cu adevărat) a 3.500 de locuri de muncă! O asemenea investiţie e o ocazie rară şi chiar ar fi o gură de oxigen binevenită pentru economia locală. Să vedem însă ce facilităţi fiscale, ce infrastructură, ce spaţii sau ce terenuri vor fi capabile Primăria sau CJ să indice ca utile pentru eventuala derulare a investiţiei.
Nu vreau să pocesc, dar tare îmi e că japonezii, aşa cum au venit, tot aşa or să şi plece. Nu de alta, dar şi chinezii, americanii, belgienii, spaniolii, italienii, ruşii, nemţii au venit la Galaţi şi-au cerut pământ şi apă, poate şi ceva curent electric, reţea de gaze, drumuri, dar n-au primit nimic din toate astea. Politica pământului pârjolit şi a şpăgii pentru buzunarele alese e tot ce a funcţionat până acum. Iar acum, dacă e să ne mai anime vreun fir de speranţă vizavi de aceste negocieri, el se leagă mai degrabă de tenacitatea japonezilor. Se spune că sunt capabili de veritabile miracole economice. Dacă au reuşit la Caracal, poate că vor reuşi şi aici, la Galaţi, să ne scoată din fundătura în care ne-au răsturnat aleşii noştri.
