Trenule, maşină mică, iar întârzie Ionică!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În fiecare an, Căile Ferate japoneze îşi cer scuze public pentru întârzierea de 2-3 minute maxim pe care o acumulează trenurile pe durata celor 12 luni. Nu-i deloc poveste, e realitate.

Cu gândul la japonezi, mă întreb sincer cam câte scuze ar trebui să-şi ceară al nostru CFR pentru întârzierile de sute de minute, pentru legăturile pierdute de călători şi pentru condiţiile de călătorie oferite? Şi la fel de sincer mă întreb dacă acumulate de la fiecare tren în parte întârzierile nu ajung să depăşească un an de zile... într-un an.

De fapt, e vina mea că am vrut să merg cu trenul! Nu iarna, vara, pe caniculă. Şi ce dacă trenul – accelerat numai la bani – a ajuns cu întârziere de 30 de minute în staţia în care îl aşteptam cu creierii bătuţi de soare şi cu două ore mai târziu decât era programat la destinaţia mea dorită? La naiba, era doar un drum de două ore, de la Braşov la Sighişoara, nu vă închipuiţi că am străbătut juma’ de ţară!

Partea şi mai proastă este că am ales acceleratul deşi 20 de minute mai târziu era programat să plece spre aceeaşi destinaţie un tren personal. Mi-am zis că acceleratul ajunge mai repede. Şi chiar a ajuns. Repede la banii din portofelul meu.

Las’ că acceleratul o să aibă prioritate şi personalul o să-l aştepte să treacă, mi s-a spus încurajator. Nu ştiu cine l-a aşteptat, cert este că al meu accelerat mai mult şedea pe loc decât mergea. Era vioi ca ochiul mortului. Iar când se deplasa, o făcea tiptil, tiptil, de parcă îi era frică să nu sperie linia de cale ferată încinsă şi dilatată. Puteai să cobori lejer, să mai faci câţiva paşi, să culegi maci sau floricele şi să urci cu ele înapoi, că nu riscai să-ţi plece trenul.

Fireşte, explicaţii se pot găsi, că linia era dilatată, că se fac nu’şce investiţii, că aşa şi pe dincolo. Dar călătoria mea a durat aproape 4 ore în loc de 2.

Iarna? Păi iarna e altă poveste. Tot autentică. Eram studentă şi aşteptam din minut în minut să vină trenul cu care mama îmi trimisese mâncare şi bani şi numai ce aud: „Trenul Galaţi – Iaşi are o întârziere necunoscută”. Poftim? Tanti de la microfon mai repetă de două ori şi tace.

Cu „bună ziua” şi „Nu vă supăraţi!” înainte, mă duc să întreb „necunoscută, necunoscută, dar cât?”. Doamna ridică din umeri. „Da’ mai vine?”, insist cu aer disperat. „Nu ştiu ce să vă spun că nici măcar nu a plecat din gară”, răspunde tainic doamna de la informaţii. „De ce?”, insist ca gaia.

„Păi nu l-au putut scoate din depou că s-a înzăpezit linia! Da’ să nu mai spuneţi la nimeni!”, mă roagă doamna. „Păi nu spun, dar  eu şi colegii mei studenţi aşteptăm mâncarea şi banii trimişi de părinţi de acasă şi dacă nu mai vin... măcar să ştim!”, îi spun doamnei cu privire înlăcrimată de student flămând şi fără bani.

Doamna oftează, îşi ia inima în dinţi şi anunţă cu voce dramatică: „Trenul Galaţi – Iaşi nu mai vine! A fost anulat”. Bun. Nu vă mai povestesc cum mergeam cu plugul de deszăpezire în faţă, iar când s-a împotmolit şi plugul, au ieşit alde naşu’ cu lopata să-l deszăpezească.

Aşa că pentru destindere şi final  vă propun un refren actualizat după vechiul „Trenule, maşină mică,/ unde-l duci pe Ionică?”: Trenule maşină mică, iar întârzie Ionică!

Citit 1213 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.