Moto: "O umbră îmbrăcată curat întrece duritatea granitului"
(Vasile Sevastre Ghican)
Azi am văzut o rochie de stambă
la marginea pădurii... şi am stat
de vorbă cu salcâmii... oare unde-i
trupul pe care l-o fi îmbrăcat,
trupul pe care l-a ferit de ploaie,
de spini, de frig, de soare, de omăt?
salcâmii toţi au ridicat din umeri...
cel mai uscat mi-a zis: hai să-ţi arăt
urmele lui spre gara unde toate
pleacă şi vin, se-mpart şi se despart
cu lacrimi drepte, lângă felinarul
în care fluturi ne/greşiţi mai ard!
Cel înflorit mi-a şters lăcrămătura,
şi m-a luat de mână, şi m-a dus
încolo, mai încolo, pe-o cărare
ne/dreaptă şi curată, înspre-n sus,
unde mai şade, şi acum, o teică,
şi o cişmea, şi un izvor... şi-un timp
sfărmat n-oglinda ne/greşitei ape
din care ai băut şi-ai dat la schimb
chipul de-atuncea, gata de plecare
spre minus/plus finit ori infinit...
Azi am văzut o rochie de stambă
pe care scriu cest vis... şi ţi-l trimit!
