Naşu', da' mie?

Scris de Anca Spânu

Luni, 25 Noiembrie 2013 00:00

În istoria asta a căldurii care încă nu există la Galaţi - să fim serioşi, aia ce e în caloriferele în care e nu se poate numi căldură! - cel mai mult mă enervează unităţile de măsură diferite. Adică avem o grămadă de cetăţeni bun-platnici care suferă oricum toţi fiindcă au plătit, dar nu beneficiază de serviciul cu pricina sau beneficiază numai cu program, dar, dintre aceştia, unii sunt mai fraieri decât alţii. Şi prin fraieri vreau să spun de fapt legaţi de glie, mai ceva decât pe vremea iobagilor, adică fiind incluşi în acea zonă unitară, mai exact cea în care, făcându-se cică mari investiţii la punctele termice, consilierii locali au decis că nimeni nu se mai poate debranşa. În această situaţie, alături de mulţi gălăţeni, mă regăsesc şi eu. Sincer, auzind că, la ultima şedinţă de Consiliu local, primarul anunţase că gălăţenii bun-platnici vor avea măcar posibilitatea debranşării, ca să se poată încălzi prin mijloace alternative, m-am bucurat. Mi-am zis asta e, mai bag vreo două calorifere electrice pe lângă cele pe care le am şi, cumva, om trece iarna, iar la primăvară punem centrală. Ei, dar nu, lucrurile nu sunt nici pe departe aşa de simple. Fiindcă noi, ăştia din zona unitară, suntem cetăţeni bun-platnici de rangul doi, nu de rangul I, să ni se permită să plecăm din Apaterm. Şi nu pot să nu mă întreb, domnii consilieri locali, de care înţeleg că depinde o eventuală nouă hotărâre de CL, care să prevadă excepţiile de la cea veche, ce ar face în situaţia mea? În anii trecuţi, n-a fost lună de iarnă să nu plătim măcar 400 de lei căldura, iar în cele mai friguroase s-a dus lejer spre 600. Mai mult decât se plăteşte gazul pentru o centrală termică, în orice caz. Şi singura mea consolare era că măcar aveam căldură. Dar să nu am căldură, decât cu program, şi să mai şi plătesc sume astronomice până la finalul iernii fiindcă nu mi se recunoaşte dreptul care altora li se recunoaşte, acela de a mă desprinde de Apaterm, asta mi se pare strigător la cer! O prietenă din copilărie, acum medic dedicat în Bucureşti, mi-a surprins odată, pe când avea doar doi anişori, naşul venit în vizită la mine cu o ciocolată mare - cine a prins vremurile, ştie că nu era deloc puţin lucru - cerându-i, cu ochi mari de căprioară, dreptul ei de copil: "Naşu', da' mie?". Inutil să vă mai spun cum a reacţionat bietul naşul, un om bun şi cald ca pâinea lui Dumnezeu, un lucru e cert: n-a mai venit niciodată în vizită fără două ciocolate, preventiv, că nu ştia dacă prietena mea urma să fie sau nu la mine. În consecinţă, eu ce-ar trebui să fac acum? Să mă duc la CL sau la domnul primar, cu jalba în proţap, cerându-mi dreptul meu de cetăţean plătitor de taxe? Să spun şi eu, ca asta mică: "Dom' primar, da' mie căldură când îmi daţi? Sau măcar dreptul să îmi fac singură rost?". N-are sens, eu, din păcate, nu am doi ani, ştiu cum merg acum lucrurile. La fel cum ştiu că, din banii mei de impozite şi taxe, se organizează gale de lupte şi spectacole stradele, în condiţiile în care problema căldurii tot nerezolvată rămâne.