Mâine, Anul se înnoieşte. Urmează 2014. S-ar cuveni, aşadar, măcar astăzi, să fim puţin mai optimişti. Să ne imaginăm, de exemplu, că la nivel de comunitate vom fi ceva mai uniţi şi, de ce nu, ceva mai înţelepţi.
În 2013 s-a întâmplat adesea să nu fim aşa. Nu de puţine ori ne-a fost dat să auzim sau să citim comentarii de genul „din Galaţi/România n-a ieşit niciodată ceva bun”, „nu avem valori” cu care să ne mândrim, „nu avem modele”, suntem „o ţară/un oraş de înapoiaţi” şi prin urmare „nu avem nici o şansă”. Nimic mai fals. Şi credem că astfel de comentarii inepte sunt menite să justifice doar laşitatea, egoismul, invidia, neputinţa sau pur şi simplu nepăsarea faţă de tot ce depăşeşte graniţele interesului personal. Desigur, a fi mai uniţi şi mai înţelepţi nu înseamnă a accepta sărăcia, umilinţele sau a înghiţi toate gogoriţele pe care unii sau alţii aflaţi la cârma Galaţiului vor să ni le bage pe gât. Cum nu este o dovadă de cumpătare nici în a sta deoparte şi a aştepta ca bunăstarea oraşului şi a comunităţii să pice din cer. Dar de aici până la a te întoarce plin de fiere împotriva locului în care trăieşti e cale lungă!
Unde e înţelepciunea celor care consideră Galaţiul doar un tărâm al eşecului, neluându-i în seamă oportunităţile? Nu puţini sunt „Gălăţenii care au uimit lumea”, după cum de ceva vreme arătăm într-o rubrică a ziarului „Viaţa liberă”. Că în viaţa de zi cu zi mai des este luat de model „Gigi Salam” în loc de Enescu sau Ionel Fernic este o altă poveste. Dar dacă suntem atât de scârbiţi de clasa politică de azi, ce ne împiedică să ne raportăm la Costache Negri, V. A. Urechia sau Al. I. Cuza? Dacă astăzi ni se pare Galaţiul atât de umil, de ce nu ţintim să redevenim oraşul mândru de statutul de porto-franco sau să ne ridicăm la înălţimea faptelor ce-l determinau pe generalul Berthelot să-i decoreze pe gălăţeni pentru eroismul pe timp de război?
Răspunsul ar fi, poate, că pe lângă unitate şi înţelepciune ne-ar mai trebui puţină speranţă şi credinţă că fiecare, în locul în care suntem, putem face ca lucrurile să meargă ceva mai bine pentru viitorul acestui oraş. E vorba de corectitudine, profesionalism şi onoare. E nevoie de eroi sau diplomaţi iluştri, de industriaşi pricepuţi, de profesori sau cărturari luminaţi, dar o comunitate se clădeşte şi cu vânzătoarea care îţi dă restul corect la piaţă, şi cu şoferul de maxi-taxi care mai eliberează şi bilete, şi cu muncitorul care îşi face meseria fără să stea maistrul cu gura pe el, şi cu patronul care nu-şi ţine oamenii cu foamea în gât sau amăgindu-i cu promisiuni deşarte.
E un „eroism cotidian” fără de care nu se poate construi o comunitate puternică. Iar dacă lucrurile stau aşa, câţi dintre noi au încercat ei înşişi să fie un model de cetăţean al cetăţii, demn de urmat de cei din jur? Aşteptând să fim trataţi corect şi cu generozitate, cât de corecţi şi de generoşi am fost cu cei de lângă noi? Aşteptând să avem un oraş mai prosper şi mai frumos, cât am contribuit prin atitudinea sau discernământul nostru la a avea un Galaţi pe măsura aşteptărilor? Vine 2014. Să nu-l lăsăm să treacă fără a uimi lumea!
