Unul dintre marile necazuri Galaţiului a fost că, indiferent de culoarea politică sau administrativă a celor aflaţi mai sus sau mai jos pe treptele puterii, nu s-a pus nimic în locul a ceea ce s-a pierdut în plan economic. Este o realitate: prăbuşirea sistemului centralizat a fost un dezastru pentru întreprinderile din zona industriei grele din acest colţ de ţară. Dacă mai punem la socoteală şi jaful organizat căruia i-au căzut victime unele dintre societăţi, atunci avem un tablou destul de cenuşiu al economiei locale.
O temă care revine sistematic în discuţiile cu managerii gălăţeni, una dintre aşteptările cele mai mari ale mediului de afaceri la adresa autorităţilor, fie ele centrale sau locale, este modernizarea infrastructurii. Ai nevoie de posibilităţi de transport pentru a avea acces la pieţe, pentru a construi sau pentru a aduce materii prime în întreprinderi. Dar, din păcate, pe zi ce trece, Galaţiul, în loc să se deschidă spre lume, pare că rămâne tot mai izolat, enclavizat într-un mediu în care nu pătrund nici mărfurile, nici investitorii. Pleacă, în schimb, specialiştii, tinerii, sătui să tot aştepte marea relansare economică.
Unul dintre puţinele „trenuri” pe care ar putea să-l mai prindă Galaţiul în următorii ani ar fi să fie inclus în Masterplanul de investiţii ce se realizează în acest moment la nivelul Ministerului Transporturilor. O bună parte din fonduri sunt asigurate de la bugetul UE, prin Mecanismul de Conectivitate a Europei, iar Galaţiul, în viziunea europeană, ar trebui prins măcar cu investiţii în porturi, în drumurile şi calea ferată care fac legătura cu Buzău şi Constanţa. Condiţia Comisiei Europene este, desigur, ca proiectele să fie riguroase, realiste, să răspundă necesităţilor de dezvoltare.
Problema e că, aflată în curtea românească, strategia europeană are şanse să se împotmolească în mlaştinile politicii dâmboviţene. În timp ce alte state şi-au pregătit deja zestrea de proiecte, sunt cu temele făcute şi aşteptă doar apelul de proiecte, autorităţile române sunt încă în faza în care adună fişe, date, se mai joacă din când în când cu câte un „draft”, dar nimic concret încă nu a fost pus pe masă. Iar datele astea, când vor fi ele adunate toate, vor fi băgate într-un „model naţional de transport”, în fond un sistem informatic în care verdictul final îl dă… calculatorul. Şi chit că omul nu-i supus maşinii, parcă văd, când o veni vorba de Galaţi, că o să ne alegem cu praful de pe tobă şi cu scuze de la minister de genul: „Ştiţi, noi v-am fi făcut un drum, o cale ferată, dar n-a vrut calculatorul…” Pentru că ne îndoim că domnul Calculator, cât o fi el de inteligent, va putea lua în calcul toate costurile sociale, oportunităţile sau chiar toate nedreptăţile administrative sau politice făcute Galaţiului. Expertul uman trebuie să vină şi să ia în calcul aceste elemente, să ţină cont de ele într-o viziune pe termen lung. Dar dacă lucrul acesta nu se va întâmpla, dacă va lipsi o viziune pentru viitor, inclusiv pentru Galaţi, atunci poate că, într-adevăr, în loc de miniştri, de prim-miniştri, de comisiile economice din Parlament ar trebuie să votăm nişte calculatoare. Barem să ştim o socoteală de la un capăt la altul. La urma-urmei, domnul Calculator nu are orgolii, nu face crize politice, nu vrea să ajungă preşedinte. Şi, cine ştie, poate chiar va interpreta mai bine semnalele care vin de la cetăţenii Galaţiului.
