De la Casa Fotbalului la Casa Poporului

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Chiar şi pentru cei mai puţini împătimiţi de lumea fotbalului, „cutremurul” de pe scena „greilor” din afacerile cu balonul rotund nu a trecut neobservat. Dacă la asta punem la socoteală… „mini-revoluţia” de la alegerile Federaţiei Române de Fotbal şi rezultatul amicalului cu Argentina, am putea spune că, la nivel simbolic cel puţin, societatea românească a cunoscut nişte transformări ce ar putea anunţa venirea unor vremuri interesante…

Căderea „zeilor” arenei fotbalistice, persoane care în vremurile bune de până mai ieri se plasau de-a dreptul ostentativ deasupra lumii acesteia, a simplilor muritori, a demonstrat, destul de surprinzător dacă e să ţinem cont de (pre)concepţia generală, că Justiţia mai şi funcţionează din când în când. Mai mult, dosarul „Transferurilor” era tranşat în timp ce, în paralel, alţi „zei”, de această dată ai arenei financiare, politice sau ai administraţiei publice păreau a cunoaşte pe la DNA propriul apus. Dar rămâne de văzut dacă, în România, această mare „arenă” în care de la cluburile de fotbal la întreprinderi s-a intrat adesea în acelaşi joc al fraudelor, al tranzacţiilor la limita legii, al unei societăţi în care valorile morale şi civice sunt încă destul de tulburi, Justiţia va mai câştiga vreun „meci” sau vor fi dosare în care se va da la pace, de la egal la egal, ca într-un amical.

Al doilea episod, cel al alegerii lui Răzvan Burleanu în fruntea FRF ar putea fi, poate, semnalul că până şi o structură opacă, practic acaparată de Mircea Sandu & comp. ar putea să-şi recâştige onorabilitatea. Dar, la fel, rămâne de văzut dacă rezultatul votului a fost indus de degringolada care domnea în rândul „greilor”, încă „groggy” după upercutul primit prin sentinţele finale din Justiţie, sau de o dorinţă cu adevărat de nestăvilit de a aduce un aer de fair-play în lumea fotbalului. Un prim răspuns îl vom afla după auditul financiar pe care noua conducere a FRF îl va solicita. Se va descoperi ceva sau rufele murdare se vor albi în famiglie? Ne-am mirat de cei opt ajunşi în spatele gratiilor în dosarul „Transferurilor”, dar cu siguranţă sunt schelete şi mai şi, care zac ascunse prin birourile FRF, asta pentru a nu mai pomeni de cele de prin vestiarele cluburilor. Mai ştii, poate într-o zi va răspunde cineva în Justiţie şi pentru devalizarea clubului Oţelul, aflat mai ieri la nivel de Champions League, iar acum în pragul retrogradării şi luptând, inclusiv financiar, pentru supravieţuire.

În sfârşit, să ne amintim că meciul dintre România şi Argentina s-a dorit a fi meciul inaugural al Arenei Naţionale. Nu s-a putut atunci, uite că s-a putut acum, după ce lumea fotbalului românesc s-a mai primenit puţin. Pentru o zi, tricolorii au fost din nou în lumea bună a fotbalului, a acelui fotbal pe care, cel puţin la Campionatul Mondial din Brazilia, jucătorii noştri îl vor privi, la fel ca simplii spectatori, doar din tribune. România a obţinut un egal de consolare cu Argentina, "un egal cât o victorie" cum ar spune unii, un scor care nu va conta în clasamente, dar care poate va fi cu noroc şi dătător de speranţe pentru viitoarele campionate. Iar aici nu vorbim, desigur, doar de meciurile din arenă, ci şi de cele de prin Casa Fotbalului, Casa Poporului sau alte case sus-puse de partid şi de stat.

Citit 982 ori Ultima modificare Joi, 06 Martie 2014 18:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.