Experimentul Autobuzul şi tichia cu leduri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Argintiu, cu nişte frumoase autocolante verzi, de o aleasă vibraţie ecologică, autobuzul electric şi-a făcut apariţia pe străzile Galaţiului. „Suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine!” a declarat ţanţoş primarul Marius Stan, dând de înţeles că Experimentul Autobuzul s-ar putea lăsa până la urmă şi cu niscaiva achiziţii publice.

Cât priveşte „sărăcia”, într-adevăr, simplii gălăţenii poate că nu sunt de invidiat, dar în ceea ce priveşte municipalitatea nu se poate spune că, în ultima perioadă cel puţin, a dus lipsă de paralale. Că doar o bună parte din fondurile pentru investiţii au rămas neatinse, cu toate că de făcut ar fi, slavă Domnului, multe de făcut în târgul acesta! Cât priveşte partea cu „nu cumpărăm lucruri ieftine”, aici primarul are dreptate. Păi, nu mai departe de acum câteva zile s-a finalizat în Galaţi, prin dreptul Parcului Viva, prima trecere de pietoni supraînălţată din mandatul acesta! Lucrările au fost făcute de societatea locală, Ecosal, dar credeţi că ne-am coborât până la lucruri ieftine? Păi, dacă e supraînălţare, supraînălţare să fie! Nota de plată pentru minunea de pe carosabil a fost de nu mai puţin de 45.000 lei! Da, aţi citit bine, fix 450 milioane de lei vechi au costat zece centimetri de asfalt în plus pus peste trecerea de pietoni! S-au pus, cică, şi nişte leduri, dar cu 450 de milioane de lei vechi se putea cumpăra şi o farfurie zburătoare!

Dar de ce să vorbim noi de farfurii zburătoare, când viitorul e aici, aproape, şi va veni experimental cu autobuzul electric pe traseul 104! Că, la o adică, aşa grozăvie a tehnicii ar avea un preţ dublu faţă de un troleibuz obişnuit şi că nici un oraş în care s-a făcut acest experiment nu s-a băgat la aşa afacere, în ciuda promisiunilor unor economii viitoare, nu contează! Nu contează nici că, în Consiliul Local s-au bătut deja palma pentru achiziţia a vreo 14 troleibuze, că doar ce se face se poate şi desface!

Întâmplarea a făcut ca, la cursa inaugurală a autobuzului electric să participe şi doi cetăţeni străini, englezi. Au explicat oamenii, cu un entuziasm mai reţinut decât al autorităţilor, că autobuzul electric o fi el bun în teorie, dar în practică mai eficientă s-a dovedit folosirea clasicelor troleibuze şi mai ales tramvaie, evident în variantele lor modernizate, nu ca ale care zac în triajul Transurbului. Dar, la noi, de ce să vorbim despre aşa ceva? Doar cablurile de la firele de transport nu au mai fost înlocuite de prin anii ’80, cât despre şinele de tramvai, ce să mai spui? Nici acum nu s-a descâlcit misterul celor vreo 360 de metri de şină de pe strada Basarabiei, dintre Coşbuc şi Basarabiei care, deşi chipurile în acte are 13 ani, arată de parcă ar fi de… 60 de ani, în condiţiile în care durata de folosinţă este de 40 de ani!

Prin urmare, de ce să ducem până la capăt refacerea infrastructurii de transport când, uite, la orizont apare autobuzul electric. Tichie cu leduri îi trebuie primarului, că în rest, pentru autobuzele cele de toate zilele merg şi nişte SH-uri. Eventual, poate tot unele din alea galbene, puturoase, fără geamuri de aerisire şi cu scaune mustind de tot felul de duhori. Mai că-ţi vine să o iei pe jos. Dar pe unde s-o iei, că şi trotuarele au fost „modernizate” prin unele zone până s-a ales de tot praful de ele. Ce să-i faci, nu suntem toţi chiar atât de săraci ca să mergem cu limuzina!

Citit 1824 ori Ultima modificare Marți, 03 Iunie 2014 21:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.