Lăcomia pare a fi cuvântul de ordine al furnizorilor de electricitate, care, fără nici cel mai mic scrupul, s-au dedat la dubla facturare a certificatelor verzi ce reveneau cetăţenilor pentru energia consumată. Că ar fi „interpretat greşit legea” unul sau doi dintre furnizori, poate că era de înţeles. Dar e puţin probabil că toţi cei opt mari furnizori de energie din România - şi nu vorbim aici de nişte companii amărâte, care abia îşi trag sufletul, ci de ditamai coloşii economici - de altfel foarte scrupuloşi în întocmirea contractelor, să nu fi realizat că se pune în cârca oamenilor mai mult decât ar trebui. Au tăcut şi-au încasat, într-un suveran dispreţ faţă de clienţi.
Culmea, nici măcar la nivelul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), adică taman instituţia ce avea misiunea de a verifica corectitudinea tarifelor, nu ar fi observat, chipurile, nimeni. Iar atunci când a observat, ce a făcut funcţionarul X? A zis că e rost să stoarcă ceva parale de la ENEL, iar facturile românilor au fost negociate ca la piaţă. Hai că te penalizez cu şase la sută, hai cu patru şi ceva, hai dă şi tu nişte contracte preferenţiale acolo şi vă lăsăm la 1,3 la sută. S-a negociat în cel mai pur stil mafiot, s-a pus batista pe ţambal, iar mizeria asta a fost - ca să vezi generozitate! - cosmetizată sub forma unei reduceri de preţuri!
Dar acesta este, se pare, doar un episod minor dintr-o afacere care sub multe aspecte numai curată nu pare a fi şi care, per ansamblu, ca schemă de sprijin pentru certificatele verzi ajunge la 10 miliarde de euro! Pe banii noştri s-au acordat subvenţii colosale pentru instalaţiile de energie regenerabilă, încât puterea eolienelor la un loc este acum de trei ori mai mare decât a reactoarelor de la Cernavodă. E o cerere de racordare la sistemul energetic de se calcă investitorii în picioare, iar la aşa concurenţă zice-se că nu prea apuci să produci energie verde dacă nu cotizezi cu ceva „verzişori” şi prin buzunarele şefilor de prin energie. Iar, la urma-urmei, face! Unde în Europa mai aveai ocazia să recuperezi atât de rapid investiţia, ba să faci şi la sigur un purcoi de bani. Totul, desigur, pe banii amărăşteanului ce primeşte factura prin poştă.
Ironia sorţii este că, deşi e plătită din greu din buzunarele românilor, energia asta verde nici nu prea rămâne în ţară, să susţină, la o adică, economia, cu preţuri ceva mai mici. Nu, merge la export din plin, în ţări cu economia mai dezvoltată şi, implicit, mai avide de energie şi cu preţuri la energie mai mari. Ajungem aşadar, aşa rupţi în fund cum suntem, să susţinem economia şi interesele celor care au şi obrazul şi turul pantalonilor mai gros. Totul în numele unei planete mai curate…
Noi, până una, alta, cu ce ne alegem după atâta ecologie? Suprataxăm industria, supraimpozităm salariile, pierdem cu ghiotura locuri de muncă prin dezindustrializare, luăm prin parafiscalitate şi pielea de pe osul celor care încearcă să mai mişte ceva! Am realizat cu şapte ani înainte planul UE la certificate verzi şi încă mai e loc de afaceri la fel de grase. Şi uite cum, dacă o ţinem pe panta asta, va fi aşa o luptă pentru stratul de ozon în România, de nu o să mai rămână piatră peste piatră din economie, ci doar un întins loc cu verdeaţă, loc de odihnă, în care salariaţii, la fel ca balenele, vor fi o specie pe cale de dispariţie.
