Banc. Bulă, pacient la spitalul de nebuni. Vine în control ministrul Sănătăţii, pentru „a vedea în mod nemijlocit cum se exercită grija statului faţă de persoanele cu dizabilităţi mentale”. În traducere liberă: să vadă ce comisioane se mai pot aduna din aprovizionarea cu medicamente şi din lucrări. Eventual, pentru un pic de capital electoral, că întotdeauna a dat bine ca aleşii să-şi arate - la ziar sau pe sticlă - grija pentru popor. Dar acesta-i alt banc.
Pătruns de importanţa momentului (mai ales că-l filmau vreo cinci televiziuni loiale partidului), ministrul cere să discute cu un pacient despre condiţiile din ospiciu. Îi este adus Bulă.
„Ia spune, domnule pacient, cum trăiţi dumneavoastră aici. E bine, da?”, îl interpelează mai-marele Sănătăţii.
Bulă începe să turuie: „Avem condiţii minunate, domnule ministru. Mulţumită magistralului dumneavoastră management, noooooi, nebunii, vom duce ţara pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie”.
Ministrul: „Aşa şi trebuie! Dar spune-mi despre condiţii. Eşti mulţumit?”.
Bulă: „Aaaa! Condiţiile sunt grozave. Avem de toate. E mai bine ca acasă. Bine, eu nu am casă, că trăiam în canalizare până să ajung aici, dar aşa socotesc eu: că e mai bine ca acasă. Mâncărica – mâncărică! Pastilele – pastile! Femeile – pe-o ţigară! Ce să mai vorbim? Paradis! Uite! Domnul director ne-a construit chiar şi o piscină nouă, de treizeci de milioane de euro. Şi ca să nu se fure banii, a construit-o cu firma cumnatei dumnealui. Oameni serioşi. E minunat!”.
Ministrul: „Ooooo! Aveţi şi piscină. Sunteţi nişte nebuni fericiţi”.
Bulă: „Daaaa! Suntem tare fericiţi. Ne-au pus şi trambulină la piscină. O capodoperă! Putem sări de la cinci metri, de la zece metri, ba chiar şi de la douăzeci de metri, dacă vrem”.
Ministrul: „Extraordinar!” Se întoarse către ziarişti: „Să scrieţi despre condiţiile minunate asigurate de statul nostru cetăţenilor săi. Să ştie lumea că nu ne-a votat degeaba. Suntem eroii naţiunii!”
Bulă începu să se foiască nervos de pe un picior pe altul. Ochii îi luceau. „Dom’ ministru, dom’ ministru! Ar mai fi ceva de spus. N-o să vă vină să credeţi ce lucru nemaipomenit o să ni se întâmple.”
Ministrul: „Spune, amice!”
Bulă: „Să ştiţi că domnul director, în uriaşa lui mărinimie, ne-a promis căăă, dacă vara asta suntem cuminţi şi mergem să muncim pe gratis la cărat moloz, la firma lu’ cumnata luuuuui, o să ne pună şi apă în piscină!”
Şi-acum ştirea. Plaja Dunărea, singurul ştrand public din Galaţi – un oraş cu peste 270.000 de locuitori – este în continuare un maidan mizerabil, deşi ne aflăm în data de 14 iunie, iar temperaturile depăşesc frecvent 30 de grade Celsius. Autorităţile locale nu s-au sinchisit să repare bazinele de înot şi nici să pună în apă în ele. Gălăţenii înjură mărunt, dar asta se pare că nu-i afectează pe cei plătiţi – degeaba! – din bani publici ca să se ocupe de ştrand.
E clar. Deşi ne credem cetăţeni europeni şi visăm că avem drepturi, de fapt trăim în lumea lui Bulă.