O lecţie gen Uriah Heep

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Am nişte prieteni la Sibiu, pe care de-a lungul anilor i-am tot vizitat. Fie pentru că oraşul a fost capitală culturală, fie pentru un weekend la Brukenthal sau la Muzeul Satului din Dumbravă, fie pentru festivalul de teatru, fie pentru zona turistică generoasă din împrejurimea oraşului. De fiecare dată, mi-am invitat prietenii să-mi întoarcă vizita, însă în zece ani (ultima oară au fost la nunta mea), n-a fost chip să-i am ca oaspeţi. Nu mică mi-a fost uimirea când, în urmă cu vreo două săptămâni, primesc telefon de la prietena mea care mă anunţă că vrea să vină la Galaţi pentru Festivalul de rock. Am înţeles că atunci când oamenii au de parcurs un drum de şapte ore doar ca să-şi vadă prietenii într-un apartament de bloc e puţin motivant. Dar dacă adaugi şi o destinaţie turistică sau un eveniment deosebit, precum acest festival de rock, distanţele dintr-o dată se topesc, Galaţiul nu mai e doar oraşul roşu, prăfuit de combinat, ci oferă oportunităţi şi deschideri, devine un punct de atracţie. 

Prin urmare, cu cele trei zile de rock la Dunăre ni s-a oferit, în sfârşit, posibilitatea de a schimba ceva din traiectoria monotonă a viitorului nostru. Dar asta nu se va întâmpla dacă ne vom limita doar la această ediţie şi la o organizare făcută pe fugă, fără mare atenţie pe detalii şi pe promovarea inteligentă a evenimentului. Nu se va întâmpla nici dacă ne vom văita ca nişte babe că s-au cheltuit sume destul de mari de la bugetul local pentru organizarea festivalului. Cei care au fost măcar într-o singură seară pe iarba stadionului Portul Roşu pot confirma că a fost atmosferă de sărbătoare, mai ceva ca la Serbările Galaţiului, s-a bucurat de muzică bună, de la copii, până la oameni în toată firea, cu tâmple albe, acea parte a gălăţenilor care mai tot timpul nu este luată în calcul când se pun la cale serbări kitsch-oase, cu fum de grătare, tarabe cu fleacuri şi tânguiri de manele pe la toate colţurile. Şi pentru aşa ceva se cheltuiesc bani publici, dar nu a fost curios niciun singur turist să bată drumul până aici, nici măcar de la Brăila. Pe când, dacă am face din festivalul de rock o tradiţie şi cu o promovare pe măsură, alta ar fi situaţia. Iar în privinţa promovării avem de învăţat la greu tocmai de la legendarii rockeri care au încheiat festinul muzical. Deşi ar fi avut ce face cu timpul lor între două repetiţii şi probe la sunet (sunt britanici şi ştiu mai bine decât oricine că „Time is money.”), cei de la Uriah Heep au coborât de la înălţimea celebrităţii lor pe malul Dunării, printre oamenii simpli, pentru a da autografe şi a se fotografia cu fanii. Păcat însă că nu au fost puse din timp la punct detaliile, pentru a afla mai multă lume de acest lucru. Aşa cum au reuşit să umple stadionul, seara, la concert, sigur ar fi venit mai multă lume pe Faleză. La spectacol au arătat că deşi cântă pe scenă de aproape 50 de ani, n-au făcut rabat la calitate, au  gândit din timp toate amănuntele, ca nişte adevăraţi profesionişti, iar energia debordantă şi entuziasmul nemimat nu i-au părăsit nicio clipă. Au urcat pe scenă fete, care se vor lăuda acum prietenilor, iar mai târziu nepoţilor, că au dansat chiar lângă Mick Box şi Bernie Shaw. Au aruncat cu „dedicaţie” pene de chitară, desigur nu întâmplător, unor copiliţe de 8 ani, care aşa îi vor ţine minte toată viaţa, mult timp după ce ei nu vor mai fi pe scena lumii noastre.

Citit 1526 ori Ultima modificare Luni, 23 Iunie 2014 20:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.