Cum ne-am pierdut condiţia umană?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Să-i îmbrăcăm pe cei goi. Să-i hrănim pe cei flămânzi. Să-i luminăm pe cei aflaţi în întuneric. Să-i alinăm pe cei bolnavi. Totul pare atât de simplu, încât ai impresia că lumea poate fi lesne guvernată doar după aceste patru principii, închegate într-un cod al responsabilităţii sociale cu anvergură cosmică.

Vineri l-am cunoscut pe domnul Lucian Petrican. Vă mărturisesc că până în acea zi nu ştiam că există un gălăţean care se numeşte Lucian Petrican. Însă vineri am primit din partea domniei-sale, în cuvinte simple, o lecţie importantă de viaţă: am învăţat că preţuirea are mai multe feţe şi că o mie de vorbe mari nu fac cât o faptă mică, săvârşită la timpul potrivit.

Argumentaţia logică a domnul Petrican porneşte de la moartea actorului Szobi Cseh. Nu e cazul să spunem aici ce mare actor a fost şi cât de mult a contat pentru cinematografia românească, pentru români. Se ştiu toate acestea. Marea deziluzie a cititorului nostru este că Szobi Cseh a murit cu zile, răpus de o boală cumplită, dar care putea fi, se pare, alungată dacă se găseau 50.000 de euro pentru o operaţie la Viena. Însă nu s-au găsit aceşti bani… „Ruşine pentru toţi potentaţii ţării, care nu au donat nimic. Era un fleac, o nimica toată pentru ei. Sunt mari la portofel, dar mici la suflet”, scrie Lucian Petrican. Puteţi să-l contraziceţi?

Culmea cinismului a fost atinsă însă de-abia apoi, când mai-marii ţării l-au decorat post-mortem pe Szobi Cseh cu ordinul „Steaua României” în grad de cavaler. Nu neg că-i importantă cinstirea memoriei unui om, însă recompensa ar putea uneori să vină în timpul vieţii. Cum ar fi printr-o banalitate de ajutor bănesc pentru o operaţie salvatoare de viaţă.

Cazul acesta este, în esenţă, simptomatic pentru societatea în care trăim. Foarte mulţi oameni sunt privaţi de şansă (orice tip de şansă!) din cauza nepăsării celor care ne conduc, dar şi din cauza egoismului general. „Homo homini lupus” spunea Plaut. Sau Seneca. Sau Hobbes. Sau cine o fi spus, că această maximă este revendicată de o mulţime de filosofi. Păi, da! Omul e lup pentru om. Îşi sfârtecă fără ezitare confratele. Îmi spunea recent Înalt Prea Sfinţitul Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, cum că, din nefericire, societatea actuală a reuşit să ducă individualismul şi invidia pe noi culmi. „Este groaznic ceea ce se întâmplă. Nu mai este de actualitate ­<Să moară capra vecinului>. Acum se doreşte să moară vecinul, ca să rămână capra altuia”, constata arhiepiscopul. Şi zău că nu am găsit argumente să-i demonstrez contrariul, căci chiar aşa se sedimentează de la o vreme moralitatea societăţii noastre.

Socotesc că e nevoie să ne mai aducem aminte, măcar din când în când, de valorile fundamentale ale umanităţii. Să-i îmbrăcăm pe cei goi. Să-i hrănim pe cei flămânzi. Să-i luminăm pe cei aflaţi în întuneric. Să-i alinăm pe cei bolnavi. Fără toate acestea, nu ne mai deosebim cu nimic de necuvântătoare, deci ne anulăm tragic tocmai condiţia umană…

Citit 1382 ori Ultima modificare Vineri, 08 August 2014 16:49

7 comentarii

  • postat de asta cred
    Duminică, 10 August 2014 19:59
    5.13.237.***
    daca citesti comentariile din ziarul asta on-line te crucesti. numai atotstiitori, unii cu informatii din interior...!!??, unii cu base, putini si multi cu astia pe care ii vrea patronu lui costel. doar idiotenii de comentarii dorite de redactie. editia scrisa costa 1,5 lei dar merita ,cea de vineri m-a incintat cu articole ce nu apar in timpenia asta on-line. aici se pierde conditia umana, d-le costel, cind vrei sa faci bani si manipulare de opinie pe prosti si cu orice pret.
    3
    0
    Raportează
  • postat de Condiția umană în sărăcie este supraviețuire.
    Duminică, 10 August 2014 10:25
    92.86.47.***
    Condiție umană într-o țară săracă de top a UE? Să fim serioși. Într-o Românie cu 100 000 de milionari în euro, 4 sau 5 milioane ce încearcă să facă plus valoare pe salarii africane impozitați cu 45% din salariu de către stat pentru că muncesc ''pedeapsă'' și restul copiii, pensionari, bugetari ''încărcătură'' ? Scapă cine poate, asta-i condiția umană în România după 24 de ani pierduți.
    0
    6
    Raportează
  • postat de atamanu
    Sâmbătă, 09 August 2014 15:10
    5.13.175.***
    Mare dreptate are ” scund prea nefericitul ” Casio ( Felix stie de ce ). Este groaznic ce se intampla... Chiar ca ma roade ”invidia ” si ” mi-am pierdut conditia umana ”.....19.000 de ” guristi ” ai SRL-ului evazionist numit BOR ( cantaretii bisericesti ), vor fi remunerati printr-o hotarare de guvern, din banii publici. Adica si din banii catolicilor, iudeilor, adventilor si penticostalilor, greco-catolicilor si ateilor, luati la gramada fara discriminare... Loaza Victor Viorel impreuna cu tata socru, alt prea nesimtit popa al revolutiei de la Timisoara, mandrii ca sunt ortodoxi ( ca de altfel toti albanezii cu radacini italiene ) impovareaza cu inca un bolovan pe bietul Bator ( gloaba Fefeleagei ), pentru ca oricum, mult nu o mai duce si crapa...... Mafia PSD-ista este net superioara in hotie si coruptiei mafiei PDL-iste. Noi, ceilalti, tacem si asteptam ”sa ne dee” si noua niscai oase dezgolite, ramase de la bogata masa a boierilor pentru care ne vom incaera pe viata si pe moarte....
    1
    13
    Raportează
  • postat de Bine Crângan, mie îmi place articolul și l-am votat....asta-i, mai picăm și-n pesimism, dar ne revenim, ne curățăm.
    Sâmbătă, 09 August 2014 14:46
    109.99.206.***
    Ce au ăștia cu tine Crângan la postări? Nu poate omul să gândească ceva și să așterne pe hârtie, fie și electronică, că hop, sar puricii, păduchii pe tine. Este de bine, gânduri a lui Costel Crângan pentru vremuri mai bune, puțin pesimiste, dar astea sunt vremurile...mocirloase, prinși în capcana mizerabililor ce timp de 24 de ani au întins un păienjeniș a mafiei de tip mioritice, unice poate în lume. Poate DNA-ul și Justiția Română să ne mai curețe, văd că s-au apucat de treabă, este prea groasă, Ucraina a a speriat autoritățile de forță a statului și s-au pus în sfârșit pe treabă. Bravo lor, felicitări.
    6
    8
    Raportează
  • postat de dex
    Sâmbătă, 09 August 2014 13:32
    5.13.143.***
    d-le redactor sef, imi permit sa spun ca urmarindu-te de multi ani ca ziarist pot sa am o opinie si anume ca intradevar nu cred ca dumneata esti cel mai in masura sa dai astfel de lectii. ........ce e un arivist?
    7
    9
    Raportează
  • postat de A 11-a Porunca/profana/
    Sâmbătă, 09 August 2014 08:19
    92.84.35.***
    "plagiaza si vei ajunge presedinte" / cum "pieptanam"capul asa miros picioarele/
    3
    9
    Raportează
  • postat de ariciul
    Sâmbătă, 09 August 2014 07:38
    5.13.168.***
    nenicule?mare dreptate ai.ma gandesc la un film ;sacretu lu bachus,in care ziaristul mirea,striga la niste dealde astia ,care ne conduc;V-ATI PIERDUT INFATISAREA DE OAMENI.avea dreptate.aia contrastau enorm cu restul oamenilor de atunci.aia se potriveau vremurilor de acum.
    2
    9
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.