Pentru cine e născut după '90, spun că înainte de Revoluţie portocalele erau o marfă rară. De regulă, le vedeam doar iarna, şi atunci în număr de două, la pachetul de Moş Gerilă (nu, nu Moş Crăciun, ăsta era religios, deci subversiv). Prin februarie '90, în spatele alimentării vechi din Micro 18, vizavi de Spitalul Judeţean, se aduseseră portocale. Eu aveam la momentul acela 13 ani şi jumătate şi îmi plăceau mult portocalele. Aflând motivul îmbulzelii, tata m-a întrebat: "Vrei să stăm şi noi la coadă, să luăm portocale?". I-am răspuns, fără să stau pe gânduri: "Nu, eu nu mai stau în viaţa mea la coadă!". Şi am plecat, fără portocale.
După 25 de ani, pot spune că, dacă există mai mult de trei persoane care aşteaptă, plec. Mă duc la alt comerciant, la alt ghişeu, vin în alt moment al zilei, fac tot ce pot să evit statul la coadă. În primul rând, pentru că asta mănâncă timp, iar timp am foarte puţin. În al doilea rând, pentru că statul la coadă mi se pare umilitor. Îl asociez cu puii trei la kilogram, cu pâinea pe cartelă, cu nesfârşitele cozi la lapte, la vată, la orice. Cine spune că nu şi le aduce aminte, ori era şmecher şi cumpăra totul pe sub mână, ori, pur şi simplu, este ipocrit. Dar fiecare are dreptul la alegere, la amintirile lui. Să zicem că îi înţeleg pe cei care stau la coadă ca să cumpere ceva un pic mai ieftin decât din magazinul vecin. Veniturile sunt mici, cheltuielile, mari, orice bănuţ economisit contează, mai ales dacă ai foarte puţini.
De câtva timp însă, dimineaţa, în drum spre birou, observ o chestie pe care, zău, nu o înţeleg şi pace. În centru, în faţa sediului unei companii de internet şi telefonie, vreo zece persoane aşteaptă, în stradă. Nu e o coadă formată, dar e clar că oamenii respectă o anumită ordine, probabil a sosirii pe respectivul teritoriu. Aşteaptă să se deschidă, la ora 9,00, biroul cu pricina. Întreb în stânga şi în dreapta şi aflu că nu, oamenii nu stau la coadă ca să plătească primii, de dimineaţă, facturile respective. Asta, recunosc, mi s-ar fi părut culmea cozii, să aştepţi la uşă ca să dai bani de luni dimineaţa! Nu, e vorba despre nişte telefoane şi/sau tablete pe care firma cu pricina le oferă în anumite condiţii contractuale clienţilor fideli. Buuun. Minunat. Dar de ce e nevoie să se stea la coadă pentru asta? De ce nu se poate depune o cerere şi să fie omul chemat când vine agregatul cu pricina? Eu cred că s-ar putea, mai ales că, întâmplător, am aflat că la Bucureşti, de exemplu, aşa se procedează. Da, durează poate un pic mai mult până primeşti aparatul dorit, dar nu mai stai în soare în faţa uşii. Nu te mai umileşti pentru un drept care ţi se cuvine prin contract.
Ne plângem adesea că furnizorii de servicii nu ne tratează cum ar trebui. Să fie poate şi din cauză că, după un sfert de secol, coada e tot adânc înfiptă în conştiinţa colectivă şi nu mai scăpăm de ea? Nu mai staţi, oameni buni, la rând să plătiţi facturi. Există automate pentru asta, există plăţi electronice. Nu le mai plătiţi salariul unor casiere care vă tratează ca pe gunoaie. Alternative există, e suficient să vreţi. Cereţi-vă dreptul de a nu mai sta la coadă!
