Înlăturarea lui Dacian Cioloş din cursa pentru un post de comisar european şi înlocuirea acestuia cu fosta şefă de cabinet a lui Ion Iliescu, Corina Creţu, este una dintre cele mai mari mişelii de care Victor Ponta a fost în stare până în prezent. Nu că ar fi fost o surpriză ca, de principiu, clientelismul politic să fie ridicat la rang de „doctrină” de partid. S-au mai văzut tot felul de loaze cocoţate în fotoliile de miniştri, s-a văzut toată şleahta de partid care parazitează structurile de conducere din instituţiile publice, pentru a nu ne mai mira că trăim în ţara vreunui Papură Vodă.
Dar modul în care Victor Ponta a înţeles să „negocieze” postul de comisar european alunecă de-a dreptul în grotesc. Probabil că pe noul şef al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a pufnit râsul când a văzut că, alternativă la Cioloş, i se pune pe tavă un candidat ce, din punct de vedere profesional, n-ar altă calitate meritorie decât că… „este femeie” şi ar da bine în noul executiv european la socotelile privind „echilibrul de gen”. Diplomat uns cu toate alifiile, cu siguranţă că lui Juncker nu i-a scăpat nici detaliul că doamna Creţu era propusă, fără însă a se preciza şi pentru ce portofoliu anume. E ca şi cum i s-ar fi spus: vrem orice post de comisar, dar numai Corina Creţu să fie! Pe sub fustele politicii iată că se poate şi aşa! E o propunere „în alb” de care Juncker nu putea decât să se bucure şi, desigur, să profite în mai dificilele negocieri cu alte ţări europene.
În toată această sforărie ieftină prin care, dintr-un condei, Dacian Cioloş a fost scos din cursă, n-ar fi însă exclus să se ascundă şi alte jocuri de culise. În condiţiile în care propunerea Corinei Creţu era un secret doar pentru opinia publică, nu şi pentru cercurile puterii, pare greu de crezut că preşedintele Traian Băsescu, membru al Consiliului European, nu ştia/nu a aflat, totuşi, de această propunere. Acum, preşedintele mimează surpriza, se agită, dar istoria recentă ne-a demonstrat că şi Traian Băsescu, şi Victor Ponta au acea doză de ipocrizie necesară pentru a face un „blat” dacă interesele de moment o cer. În cazul de faţă, o sămânţă de scandal în jurul numirii comisarului european nu ar face, poate, decât să accentueze polarizarea politică a electoratului din care, sub o formă sau alta, şi Ponta, şi Băsescu consideră că ar avea de câştigat.
Mai contează, prin urmare, ce mandat de comisar va primi Corina Creţu? Ne-am dori, desigur, să-i revină/să se ridice la înălţimea portofoliului Dezvoltării Regionale şi să nu facă doar figuraţie pe vreun mandat decorativ, aşa cum se zvoneşte că i s-ar pregăti acum. Componenţa Comisiei Europene este însă o problemă mult prea serioasă pentru a fi lăsată doar la cheremul lui Ponta sau Băsescu. Spre deosebire de miniştrii români, care pot trece ca gâsca prin apă la audierile prin Parlamentul dâmboviţean, nu acelaşi lucru s-ar putea să se întâmple cu Corina Creţu în comisiile Parlamentului European. Rămâne de văzut dacă apartenenţa ca femeie la genul „politically correct” va fi suficientă pentru confirmarea în funcţia de comisar european, oricare ar fi aceasta. În rest, că politicienii noştri îşi pun fustele în cap n-ar fi tocmai o noutate.
