Cum se răceşte puţin, iar vara ne dă semne de "la revedere" până la anul, mă apucă frica de frig. Să nu râdeţi, aceia dintre dumneavoastră care sunteţi prea tineri pentru a vă aminti vremurile de dinainte de '90. Pentru mine, ca şi pentru mulţi dintre copiii generaţiilor '75-'85, toamna era egală cu apartamentele reci, fără căldură. De multe ori, te prindea aproape sfârşitul lui noiembrie fără să se fi încălzit ca lumea caloriferele, iar părinţii improvizau şi ei cum puteau: calorifere electrice, dacă găseau, sau reşouri făcute artizanal, din cărămizi refractare şi rezistenţe lungi, ca nişte arcuri metalice, foarte apreciate atunci când, arzându-se, se rupeau şi tata îmi dădea câte un capăt să mă joc. Evident, întreruperea zilnică a curentului le făcea inutile, în mare parte, aşa că frigul era o constantă în viaţa noastră atunci. Aveam cu toţii pâslari groşi - care înţepau îngrozitor şi ale căror închizători se defectau imediat, făcând loc unor şireturi urâte şi desperecheate - căciuli de iarnă pe care trebuia să le ţinem pe cap şi în casă, pulovere de lână împletite de bunica, veste şi pantaloni groşi, toate înţepăcioase şi relativ urât mirositoare. Chiar şi aşa, ne era frig, făcutul temelor însemna invariabil mâini şi picioare îngheţate.
Timp de 20 de ani după Revoluţie, crezusem că am scăpat de frigul nesuferit al toamnei târzii, când încă nu sunt calde caloriferele încălzite central. Asta, până anul trecut, când cred că abia pe 10 noiembrie am avut căldură în apartamente, după ce falimentarul Apaterm s-a bâlbâit în relaţia cu Electrocentrale, fiind nevoie de intervenţia primarului şi discuţii la Bucureşti numai ca să se ajungă la o soluţie pentru iarna cu pricina. De data asta, e drept, aveam calorifere electrice şi aparate de aer condiţionat care puteau da şi căldură, iar curentul se nu mai întrerupea decât accidental, pentru câteva minute. Aşa că frigul nu a fost chiar de neîndurat. Dar coridoarele reci, baia la fel - fiindcă mi-a fost teamă să duc un aparat electric în atmosfera aceea umedă - m-au dus din nou cu gândul la anii cenuşii şi urâţi ai restricţiilor şi economiei stupid înţelese. Şi mi s-a făcut frig rău, dinăuntru, numai la gândul că o vom lua de la capăt.
Acum, mai e puţin şi se va face iar frig rău prin apartamente. Pentru cei 50.000 de oameni care sunt conectaţi încă la reţeaua centralizată, zbaterile Electrocentrale şi ale Apaterm nu sunt deloc de natură a linişti, ba dimpotrivă. Necazul e că, într-adevăr, sunt şi foarte mulţi cei care nu plătesc la timp sau chiar deloc, dar, din păcate, nu este datoria bun-platnicilor să-i aducă pe calea cea bună. Asociaţiile au la dispoziţie, bune, rele, cum sunt ele, prevederile legale. La rândul său, Apaterm are la dispoziţia aceleaşi prevederi pentru a-şi recupera banii. Problema este că după ce, ani la rând, nimeni nu s-a folosit de lege din pricina unor promisiuni electorale de ştergere a datoriilor, acum e foarte greu să recuperezi sumele. Iar factura o plătim noi, cei care achităm la timp. Noi, cei care nu ştim nici acum dacă vom avea sau nu căldură la toamnă. E drept, mai e puţin şi intrăm din nou în campania electorală. Şi, dacă mă ia cu frig văzând manifestări gen 23 August pentru ziua de naştere a lui Ponta - mi-ar fi fost ruşine, dacă eram în locul dumnealui! - perspectiva unui alt sezon rece în care nu ştiu dacă-mi va fi cald mă face să mă urc pe pereţi de draci. Sau să mă mut în afara zonei unitare care mă ţine prizoniera sistemului.
