Patul, somnul şi baronul

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vorbeam recent despre alegerile pe care le facem, la un moment dat, pe parcursul vieţii noastre şi care, inevitabil, ne modelează existenţa, ne influenţează parcursul, fac diferenţa între bine şi rău, între mărire şi decădere.

Ieri, lotul Bunea, în total 19 inculpaţi, printre care şi trei firme, una, Tancrad, gălăţeană, a fost trimis în judecată de DNA Galaţi. Acuzaţiile sunt deja cunoscute, un şir lung de fapte cu denumiri pompoase, care se pot rezuma însă, simplu, drept corupţie. DNA acuză conducerea CJ Brăila, în prezent suspendată, că a dat contracte pe bani publici societăţilor agreate, care au fost de altfel deferite justiţiei. Prejudiciul: 2.924.817,60 de lei, bani pierduţi de Consiliul Judeţean Brăila.

De ce ne interesează soarta baronului PSD Gheorghe Bunea Stancu? În primul rând, fiindcă decăderea sa presupune şi înfundarea Tancrad, chestiune care nu are cum să nu ne intereseze, fiind vorba aici despre oameni, în majoritate gălăţeni, ale căror locuri de muncă depind acum de rezultatul procesului, de gradul de vinovăţie care-i va fi găsit societăţii. Iar aceşti oameni, cu excepţia administratorului firmei, Cristian Stăncic, acuzat de instigare la abuz în serviciu, nu ştiau probabil nimic despre modul în care se obţineau contractele. Îşi făceau treaba acolo, meseriaşi pe bucăţica lor. Acum, viitorul lor depinde, în mare măsură, de un lanţ de alegeri pe care, din lăcomie, şefii lor par să le fi făcut. 

Nu încerc să mă substitui instanţei vrâncene de judecată. Rămâne de văzut cum va decurge procesul, ce hotărâri vor lua judecătorii. Nu pot spune de pe acum cine dintre cei 19 inculpaţi e capul răutăţilor, cine a făcut cele mai multe fărădelegi şi cine a câştigat cel mai mult din asta. Zicala cu banul care a ochiul dracului nu s-a împământenit însă degeaba în limba română. E clar că riscurile au fost luate pentru bani. După câte se vede, mulţi. Acum, fiecare decide pentru el: cât de mulţi bani justifică riscul de a-ţi pierde somnul, liniştea şi, în ultimă instanţă, libertatea? Dacă nu ai conştiinţă, dacă nu ai deprins din familie cum să deosebeşti binele de rău, cum de nu funcţionează nici măcar instinctul de autoconservare? Cum de nu le e frică acestor aleşi vremelnici sau administratori de firme că vor fi prinşi? În ceea ce-l priveşte pe Bunea Stancu, e clar că, asemeni multor altor membri marcanţi ai PSD, pur şi simplu s-a crezut deasupra legii. Atitudinea arogantă nu mai era un secret pentru nimeni, şeful judeţului vecin fiind recunoscut pentru intervenţiile extrem de lipsite de delicateţe în relaţiile cu subordonaţii, cu patronii de firme, cu presa, cu cetăţenii. Cât despre Tancrad, toată lumea ştia că firma este abonată la contractele cu statul pentru lucrările din judeţul vecin. Se discuta subiectul inclusiv în microbuzele care leagă Brăila de Galaţi, semn că dedesubturile afacerilor cu CJ Brăila nu mai erau un secret pentru nimeni.

În acest context, nu pot să nu mă întreb, obsesiv, cum Dumnezeu şi-au imaginat oamenii ăştia că scapă, că nu îi vede, aude, prinde nimeni? Ziceam că ne interesează afacerea Bunea pentru legătura cu Tancrad. În al doilea rând, trebuşoara cu trimiterea în judecată a lui Bunea şi compania este bună ca exemplu pentru eventualii doritorii de profit nemăsurat din capătul nostru de dig. Grijă mare, domnilor!

Citit 1286 ori Ultima modificare Joi, 02 Octombrie 2014 16:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.