Dumnezeu este de unul singur,
însă nu se cunosc amănunte, nu se ştie exact...
numai Poetul se vede unic
şi are viitorul în spate, imobil şi intact.
Deoarece totul curge şi râde şi plânge
pentru că dinţii cuvintelor muşcă definitiv,
cum nişte monştri dintr-o vioară...
rareori Poezia se opreşte la intrarea în sânge.
În rest... o iluzie căreia i se spune şi libertate,
o mică pauză între două cuvinte:
unul cu miros de viaţă
şi altul cu aromă de moarte.
Poetul are viitorul în spate, imobil şi intact...
numai Dumnezeu are în faţă un trecut vinovat.
