A avea „maşină mică” era pe vremuri foarte aproape de capul listei cu cele vreo „10 lucruri esenţiale pe care le ai de făcut/cumpărat într-o viaţă”. Vă mai amintiţi? Pentru o Dacia trebuia să te înscrii pe o lungă listă de aşteptare, să pui ani la rând leu lângă leu la CEC pentru ca, într-o bună zi, să te vezi cu mult dorita maşina în faţa blocului. Azi sunt dealeri auto pe toate drumurile, benzina e „la liber”, iar pe şosele poţi ieşi chiar şi în zilele (im)pare. Din păcate, chiar dacă şoferia s-a liberalizat, statul nu a renunţat la a se considera cel mai tare din parcare. Pe vremuri, se juca cu regulile de prioritate la cumpărarea unui autoturism, astăzi şoferii sunt trataţi ca un fel de delicvenţi care poluează, claxonează, dau în gropi şi, din când în când, te mai şi accidentează. Prin urmare, trebuie să şi plătească pentru neobrăzarea lor motorizată până la ultima cifră octanică.
Autorităţile nu duc lipsă de imaginaţie când e vorba de impozite. „Taxa de poluare”, de exemplu, de câte ori au sucit-o, au învârtit-o în fel şi chip numai ca să evite sancţiunile europene, sentinţele prin instanţe sau pur şi simplu revolta şoferilor. Dar asta nu-i nimic faţă de haraciul tot mai mare pe care şoferul trebuie să-l plătească an de an după cum îl ţin centimetrii cubi de la motor, algoritmii caselor de asigurări la calcul CASCO sau RCA, accizele la benzină şi motorină, unde mai pui şi rovinieta pentru drumurile publice.
Pentru orice taxă, statul ar trebui să şi presteze un serviciu către cetăţeni, fie ei pietoni sau şoferi. Dar unde sunt astea la noi? Dacă e vorba de pietoni, infrastructura urbană a rămas în Galaţiul fix la piciorul broaştei, cu trotuare unde îţi rupi picioarele, cu simulacre de piste pentru biciclişti, cu un transport public puturos şi costisitor. Dacă e vorba de şoferi, aceştia au fost buni doar pentru rotunjirea bugetelor publice. S-au mărit accizele la combustibil, chipurile pentru a se face autostrăzi, acum se urmăreşte creşterea preţurilor la poliţele RCA, pentru a acoperi găurile sistemul de asigurări. Avem cele mai proaste drumuri din Europa, dar statul pare că se mândreşte cu licitaţiile supraevaluate făcute din „banii dumneavoastră”. Să mai spunem că iarna îi ia de fiecare dată pe nepregătite?
Banii pe care ajunge un gălăţean ajunge să-i dea pentru „luxul” de a fi şofer şi ineficienţa modului în care sunt folosiţi sunt însă doar o etapă în lungul traseu al unui sistem de taxe şi impozite prost croit. Vi se pare cumva că banii pentru sănătate, pentru educaţie sau asigurări sociale sunt mai bine chivernisiţi? Din rezervorul bugetar, generaţii întregi de aleşi şi ştabi de prin instituţiilor publice şi-au înnoit parcul auto personal. Iar dacă aleşii noştri îşi permit să plătească impozitul pentru un jeep sau o limuzină, vă puteţi permite şi dumneavoastră impozitul pe o amărâtă de Dacie. În rest - nu-i aşa? – doar suntem egali şi mergem toţi pe aceleaşi drumuri. Atât doar, că unii sunt mai egali decât alţii.
