Valul de arestări din ultimul timp nu face decât să confirme cancerul generalizat al societăţii româneşti. Pe lângă arestările total necesare şi pe lângă o confiscare extinsă a averilor obţinute în mod ilicit, statul român trebuie să se gândească foarte serios la ce va urma. Căci dacă îi vom înlocui pe aceşti criminali cu alţii nu am făcut altceva decât să ne schimbăm zgarda.
Uitându-mă la ştiri, nu am putut să nu văd drama bătrânei de 84 de ani din Braşov, trimisă acasă în papuci şi-n pijama de nişte aşa-zişi oameni ce au mai şi depus jurământul lui Hypocrat. Fără a arunca cu noroi în nimeni, consider că vina nu este în totalitate a medicilor. Vina este una sistemică. Pentru că acest sistem, păstorit doar pentru interesul unor elite ce şi aşa se tratează pe la Viena, îi face pe medici să se gândească la faptul că nu prea are rost să ţină un pat ocupat pentru un pacient care oricum mai are puţin şi moare. Pentru un pacient care a contribuit zeci de ani la salariile lor. Pentru un pacient ce le putea fi mamă, tată, bunică, nici nu mai contează gradul de rudenie. Acelaşi sistem care îi permite unui anestezist să se folosească de substanţele chimice fără a avea un aparat de resuscitare, acelaşi sistem care le permite câinilor să se plimbe nestingheriţi prin spital, acelaşi sistem care permite umilirea bolnavilor internaţi la oncologie şi îi ţine câte doi-trei în pat, acelaşi sistem pentru care contribuim lună de lună.
Toate aceste arestări şi confiscări de averi trebuie să se traducă în salarii mărite pentru medici, în modernizarea aparaturii ce ne salvează viaţa, la fel de mult cum trebuie să se traducă şi în şcoli şi grădiniţe construite. Vă daţi seama ce haios ar fi ca, în faţa unui spital proaspăt văruit să apară un panou uriaş pe care să scrie, de exemplu: “Acest spital a fost modernizat şi dotat din averea confiscată de la Dan Voiculescu”. Am ales un exemplu la întâmplare. Putea să fie absolut orice nume ilustru ajuns la "hotel" Poarta Albă sau Jilava. Chiar nu îmi pasă. La fel cum nici lor nu le-a păsat.
Mai mult, acest sistem trebuie să-şi revizuiască rapid birocraţia. Din păcate pentru mine, am să vă dau un exemplu personal. Ajungi la urgenţă, undeva în jurul orei 22,30, cu piciorul rupt. Toate bune şi frumoase. Eşti înregistrat, văzut, radiografiat, ghipsat, trimis acasă cu o reţetă. De aici începe partea distractivă. Reţeta nu poate fi compensată, pentru că personalul de la urgenţă nu poate verifica în niciun sistem electronic dacă eşti asigurat sau nu. Cu reţeta şi radiografia în braţe, cu piciorul la subţioară, eşti trimis a doua zi la medicul de familie, nu înainte de a te opri pe la muncă, pentru a obţine de la angajator o adeverinţă cum că eşti salariat. Buuun. Numai că nici medicul de familie nu îţi poate da o scrisoare medicală. Te trimite la policlinică pentru ea. La fel, cu piciorul în pioneze, te duci. Nici acolo nu e gata distracţia. Vei fi programat peste două săptămâni. Timp în care, unicul ajutor ţi-e reţeta de la Urgenţe, valabilă din păcate numai vreo cinci zile. Moment în care îţi vine să-ţi tai, dracului, piciorul! Toată tărăşenia putea fi rezolvată prin două clickuri. Microsoftul să trăiască!
