Tot aud în stânga şi-n dreapta plânsetele unor aleşi locali şi naţionali, cum că nu mai au chef să pună umărul să facă nimic din ceea ce ar trebui să facă, pentru că DNA le-ar căuta nod în papură ca să-i salte. Ca şi cum sarcina zilnică a DNA-ului este să pună cătuşe oamenilor cumsecade. Trucuri şi bancuri de doi lei, la care nici măcar copiii de grădiniţă nu mai pun botul. O nouă scuză ca să stea cu mâinile în sân şi ca să nu facă ceva bun pentru cetăţenii care i-au votat. Pentru că a te ţine de promisiunile pe care le faci, a lucra în folosul oamenilor e, în opinia actualilor politicieni, în contradicţie cu profesiunea lor de credinţă. Parlamentul României şi celelalte instituţii ale statului sunt adevărate academii de infractori, unde aleşii excelează în a-şi da pe post de diplome privilegii, pensii şi averi nesimţite.
Prin urmare modificarea legii electorale, anunţată cu surle şi trâmbiţe, nu va schimba nimic la alegerile din 2016. Fie vor fi votaţi de popor sau vor ajunge în funcţii pe baza voturilor colegilor de partid sau ale consilierilor, nu există nicio garanţie că la frâiele puterii nu vor ajunge la aceiaşi politicieni corupţi, pentru că nu-i aşa, oamenii cumsecade au înţeles că locul lor nu este în niciunul dintre partidele politice.
Prin urmare, nu un nou cod electoral ne-ar fi trebuit, ci un cod etic al partidelor. Culmea, se vorbeşte de ceva vreme despre codul etic al profesorilor sau al medicilor, ca şi cum aceştia ar fi cei mai mari infractori ai ţării. Cu toate acestea, n-am auzit de niciun profesor care a fost săltat de DNA şi care să fi prejudiciat statul cu peste 300 de mii de euro sau care să fi avut tablouri şi kilograme de aur în seif. Prin comparaţie, "bubele" de care au fost acuzaţi respectivii dascăli par doar nişte găinării. Dar toată lumea a sărit şi a cerut cod etic pentru aceştia, însă nimeni n-a ţipat că ar fi nevoie de aşa ceva în primul rând pentru politicieni. De mai bine de un sfert de veac, legiuitorii îşi permit să ronţăie plictisiţi seminţe, în timp ce se votează legi care ne privesc pe toţi, sau să suspine melodramatic că nu le ajung banii să le cumpere beizadelelor lor cine ştie ce minuni ale tehnicii. Şi nimeni nu-i deranjează. Umblă vorba că partidele ar avea ele însele prevăzute în regulamentele lor sancţiuni pentru cei care sunt doar bănuiţi de corupţie. Şi cu toate acestea, n-am văzut niciun partid care să-i arate măcar obrazul în public vreunui coleg care a uitat chiar şi unde i se sfârşeşte umărul, atunci când a băgat mâna în buzunarul statului. Dimpotrivă, asistăm neputincioşi la un circ incredibil atunci când vine vorba ca parlamentarii să ridice imunitatea vreunuia dintre ei.
Mă tem însă că, la gradul în care s-a deteriorat moralitatea clasei politice, nici măcar un cod etic nu ne-ar putea salva. Asta şi datorită faptului că nu ar exista nicio forţă care să pună presiune ca acesta să fie respectat. Societatea civilă, dar şi oamenii noştri s-au obişnuit să-şi încrucişeze braţele pe piept şi să aştepte ca alţii să le rezolve problemele. Nu am văzut niciodată ONG-uri care să iasă în stradă să cheme lumea să se revolte atunci când legiuitorii îşi fabrică legi la umbra cărora să fure liniştiţi până la adânci bătrâneţi.
În consecinţă, va trebui să ne bazăm în continuare pe DNA, dacă vrem să primenim clasa politică.
