Partidele româneşti au stat mereu în umbra câte unui tătuc-locomotivă. Ion Iliescu a fost magistrul fostului FSN, seniorul Corneliu Coposu al PNŢCD-ului, Petre Roman a dus şi el stindardul PD-FSN (până când Traian Băsescu i-a luat obiectul muncii), C.V. Tudor s-a confundat mereu cu PRM.
Au mai existat meteori ce au produs oarecari zgomote. Răposatul Ilie Verdeţ cu PSM, Gheorghe Funar, patriotul cu privirea fixă, cu PUNR. Structura piramidală a partidelor noastre a permis liderului să aibă, dincolo de statut şi de clamata democraţie internă, puteri absolute. Becali, în stilul său frust, nici măcar nu s-a sinchisit să mascheze că face cu PNG „ce vrea muşchii” lui.
Cazul cel mai flagrant este cel al PD-L, partid important, dar care stă ca un breloc la cheutoarea lui Traian Băsescu. Au dreptate şi cei ce spun că e normal, deoarece Băsescu i-a tras în sus pe toţi, dar şi cei ce comentează că, totuşi, PD-L n-ar trebui să se facă preş la fiecare grimasă, indigestie sau durere de gâlci a preşedintelui.
Baroni locali sau nu, pe la PSD tot au mai apărut personalităţi care pun presiune pe Bucureşti când îşi urmăresc interesele locale, care cârtesc, când nu se opun de-a dreptul, liderului maxim. Până şi pe la PRM au cutezat unii să ridice privirea şi vocea şi măcar să plece spre alte zări, dacă altceva nu puteau face.
La PD-L însă, partid cu personalităţi accentuate şi destui oameni valoroşi, se observă o atitudine de genul celei a lui Oleg Deripaska în faţa „dirigintelui” Putin: capul în pământ, obrazul roşu, lipsa oricărei reacţii înaintea stăpânului ce numa’ nu le zice de-a dreptul: “Eu v-am făcut, eu vă omor!”.
Vedem, de câteva zile, poziţia umilitoare a unor lideri din PD-L, care se tot străduiesc să justifice ”independenţa” Elenei Băsescu, deşi chiar şeful (formal) al partidului îi zicea silfidei “bine ai revenit acolo de unde NU ai plecat de fapt niciodată!”.
Apar tot mai multe dovezi că PD-L a strâns vot cu vot, Elenei snop, iar doamna ministru Ridzi suportă cu stoicism comentariile devastatoare ale fostului premier Ciorbea, şi ironiile şfichiuitoare ale Marianei Câmpeanu, oferind mostre după mostre de logică chinuită să facă silogism dintr-o trăsnaie. La fel de penibilă este insistenţa celui ce a scris Bucovina cu oile pe dealuri, dl Flutur, de a ne demonstra ca PDL+ EBa au câştigat europarlamentarele. Matematic, aşa o fi, că politica e ca la fotbal, se joacă pe voturi/goluri, dar “o soţietate fără prinţipuri, va să zică nu le are” şi cred că asta sesizează şi destui oameni lucizi din PDL.
Lansăm o ipoteză cu verificare la prezidenţiale. Episodul EBa independenta va reprezenta cântecul de lebădă al lui Traian Băsescu. E posibil să câştige un nou mandat de cinci ani în fruntea ţării, dar absenteismul va fi la cote foarte ridicate. Credem că va rămâne o speranţă doar în ochii fanaticilor săi, nu şi pentru cei ce l-au votat în 2004 ca să nu “iasă” Năstase.
Pentru că “tatăl” nu s-a luat în serios cu prea multe ocazii, e posibilă o reacţie dură a copilului aruncat din copaie. Înţelegeţi că nu ne referim la copilul care i-a reproşat şefei Camerei Deputaţilor că nu i-a scos mai multe voturi în “judeţul Ploieşti”.
