Acreditarea duce spitalele gălăţene la sapă de lemn

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Modul în care sunt administraţi banii din sistemul de sănătate din România este fără îndoială unul prost gândit. Nici numirea managerilor de spitale pe criterii politice nu face ca fondurile disponibile să fie cheltuite cu mai multă eficienţă. Dincolo de cele două realităţi, un lucru nu poate fi totuşi ignorat: sistemul este puternic subfinanţat, iar acest lucru se vede în primul rând în spitalele care, nu de puţine ori, arată mai dezastruos decât în timpul "epocii de aur".

În timp ce banii parcă picuraţi cu pipeta abia ajung pentru salariile angajaţilor, autorităţile au poftă de joacă. Joaca de-a acreditarea. În mod pompos, aşa cum bine îi stă fiecărei hotărâri care se mulţumeşte să atingă doar forma, nu şi fondul problemei, acreditarea a fost prezentată drept "o măsură de importanţă strategică în dezvoltarea sistemului spitalicesc". În urma acreditării, pacientul ar trebui să găsească în spitalele gălăţene servicii de talie europeană, condiţii de confort sporit, echivalente cu cele existente deja în vestul Europei. Măsura este ca un examen pe care unităţile sanitare cu paturi trebuie să îl treacă pentru a mai primi bani.

În realitate, însă, în jurul acestui proces zac lucrurile făcute de mântuială. De acreditare se ocupă o comisie formată la nivel naţional din şapte membri, reprezentaţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Academiei Române, Colegiului Medicilor din România şi Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România. Comisia astfel formată vine în control, ceea ce conduce la un adevărat heirupism de faţadă în spitalele vizate. Holurile în care igrasia a domnit timp de zeci de ani sunt acum văruite superficial, becurile arse şi clanţele rupte sunt înlocuite, iar prizele lipsă sunt puse la loc. Comisa trece, au loc strângeri de mână şi zâmbete de complezenţă, iar în urmă spitalul devine în scurtă vreme acelaşi iad septic.

Acreditarea nu este doar inutilă, ci şi foarte costisitoare. 400 de lei costă OK-ul dat de comisie pentru fiecare pat, în condiţiile în care doar Spitalul Judeţean are în jur de 1.200 de paturi. Iar tot procesul trebuie reluat la fiecare cinci ani. Aproape toţi aceşti banii provin din contractul încheiat între spital şi casa de asigurări de sănătate. Cu alte cuvinte, comisia de acreditare este plătită, pentru nimic, cu bani din Fondul Unic de Asigurări de Sănătate, la care participă fiecare dintre gălăţenii asiguraţi. Iar banii intră într-un circuit bugetar, pierzându-li-se astfel urma.

În timp ce puţinii bani devin şi mai puţini, spitalele arată din ce în ce mai mult ca într-o ţară din lumea a treia. Pentru a da doar un exemplu, este de ajuns să spunem că, la Galaţi, nu există nici acum un aparat performant pentru tratamentul bolnavilor de cancer, în ciuda promisiunilor făcute, în urmă cu un an, de ministrul Nicolae Bănicioiu. Pacienţii sunt astfel obligaţi fie să se programeze şi să aştepte timp de luni pentru tratament la Iaşi sau la Bucureşti, fie să fie supuşi, la Galaţi, unui tratament cu radiaţii învechit şi extrem de dăunător. La astfel de măsuri, e nevoie de reacţii. Altfel, acreditarea spitalelor şi alte hotărâri la fel de absurde nu se traduc în altceva decât în acreditarea sărăciei şi a ignoranţei noastre.

Citit 1373 ori Ultima modificare Marți, 23 Iunie 2015 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.