Teiul, frate cu drujba

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Negru şi uscat ca un spectru al secetei, îşi chirceşte ramurile către cer. O pală de vânt nu doar că l-ar pune la pământ, ci l-ar transforma de-a dreptul, în cenuşă, chiar acolo, în parcarea de la răscrucea străzilor Mihai Bravu şi Gării. Şi, totuşi, la el nu ajunge decât aria drujbelor care le cântă prohodul teilor de pe Mihai Bravu. Tei verzi, zdraveni, încă înfrunziţi, care sunt puşi la pământ de la începutul săptămânii trecute.

Rămasă deja pe jumătate cheală, strada arată tristă şi neputincioasă. Nu scapă decât arborii aflaţi după gard, în curţile oamenilor. Şi n-o spunem noi sau locatarii străzii care ne-au reclamat la redacţie tăierea arborilor mai groşi decât un stat de om voinic. Scrie negru pe alb chiar proiectul de modernizare a străzii Mihai Bravu, aşa cum a fost el aprobat, în ianuarie 2014, de Consiliul Local al oraşului: "Prin proiect se prevăd următoarele lucrări pe tronsonul delimitat între intersecţia cu strada Basarabiei şi intersecţia cu strada Gării: dezafectarea spaţiului verde existent, tăierea arborilor existenţi şi înlocuirea cu circa 40 arbori tineri". Mai e ceva de zis?

Da, ar mai fi: că, în Galaţi, teii, şi în general arborii ajunşi la maturitate n-o duc tocmai bine. Sau n-o mai duc deloc, ci au ajuns lemn de foc sau de mobilă, tăiaţi de autorităţi numai în acest mandat. Desigur, de fiecare dată, am primit explicaţii, că arborii cu pricina erau uscaţi, afectaţi de boli, de intemperii sau de accidente rutiere. Şi că e mai bine că au fost puşi la pământ „în mod organizat” decât să ni se frângă în cap ori peste maşini la vreo vijelie sau vreun viscol.

Am putea arăta cu degetul către Faleza Superioară a Dunării, către strada Brăilei şi Domnească, unde doar peticele goale de pământ din asfalt amintesc că acolo a fost un copac. Poate un tei. În orice caz, un arbore, poate sănătos, pe care aceleaşi autorităţi grijulii l-au măcelărit, adică l-au „fasonat” până când a priceput ideea şi s-a uscat de bună-voie şi silit de împrejurări.

Revenind la modernizarea străzilor, care începe cu „debarasarea” de arborii existenţi, Mihai Bravu se înscrie într-un model de acţiune. La fel s-a petrecut şi pe strada Democraţiei, fapt despre care am scris. Jean Alexiu, un cititor al ziarului nostru ne spunea, într-un mesaj trimis la redacţie, că „aceeaşi măsură de defrişare totală, care contravine tehnicilor practicate pentru întinerirea fondului pomicol citadin, prin înlocuire graduală a copacilor îmbătrâniţi, a mai fost aplicată în Galaţi, în aceeaşi manieră "revoluţionară" cu ocazia modernizării străzii Traian (prim-secretar B.I.) şi a străzii Basarabiei (primar D.E.) Fondul pomicol defrişat la modernizarea acestor străzi s-a refăcut greu, în timp îndelungat şi niciodată integral, ceea ce este încă vizibil, după atâţia ani, pe cele doua străzi şi se va petrece şi cu cei "40 de arbori tineri"".

Trist. Mai ales dacă ne gândim că, anul acesta, autorităţile n-au plantat nici măcar un tei. Şi mai trist dacă ne gândim că Galaţiul a fost cândva "Oraşul teilor", din care au rămas acum doar cioatele. Sau nici măcar ele. Jenant şi trist când constatăm că noile locuri de joacă, în frunte cu Parcul Viva, sunt în directa bătaie a soarelui. Şi că puii de salcâm din ciubere vor face umbră serioasă abia peste vreo 20 de ani… dacă vor mai apuca. Cât despre tei, el nu mai e frate cu gălăţeanul, ci cu drujba.

Citit 1974 ori Ultima modificare Luni, 10 August 2015 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.