Din când în când, dacă tot au probleme cu marea corupţie din ţara lor (recent a fost şi o manifestaţie populară împotriva corupţiei generalizate), politicienii de la Budapesta ştiu că le-ar da bine niscai scandal politic peste graniţe, să pară ei patrioţi.
Românii sunt însă greu de scos din pepeni, într-o ţară în care nici corupţia generalizată nu scoate în stradă pe nimeni, iar politicienii noştri reuşesc să menţină nivelul caftelii politicii transnaţionale la nivelul de pluş, aplicând cu succes afurisitul concept de „politically correct”, arătând peste masă un anumit deget, în loc să le bage de-a dreptul degetele-n ochi celorlalţi. Cu un limbaj frate cu cel folosit şi înainte de 1989 („neamestecul în treburile interne”), responsabilii de la MAE român au dat o replică, după cum se exprima cândva un politician amărât gălăţean, „tare, da´ mai moale”.
Totul pornea de la declaraţiile din presă ale ambasadorului maghiar la Bucureşti, nu iniţiate de el, ci răspuns la întrebările ziariştilor. Şi nu-i o noutate că ambasadorul a invocat iar autonomia, agăţându-se de exemple europene care, după momentul Kosovo, sunt mereu invocate. Însă concluzia în mass-media, într-o vreme de vacanţă politică, a fost că „relaţiile dintre România şi Ungaria par să se deterioreze destul de grav în continuare”.
Nu văd o adâncire a crăpăturii, ci o remanenţă a sa, ca falia între continente. Mai mult pare să fi fost deranjat MAE de aprecierile la adresa premierului Ponta, în replică reproşându-se premierului maghiar afişarea de „simboluri revizioniste” (pe Facebook). Cum ambasadorul Zákonyi Botond e în concediu, muştruluiala a primit-o înlocuitorul, adică ataşatul comercial Nagy Károly Zoltán. Chestie comică tare, căci era cel mai potrivit mod pentru ca ataşatul să-i întrebe pe reprezentanţii guvernului român când va avea şi România şosele adevărate până la graniţă, căci dincolo ungurii lucrează chiar ca la carte! Un gălăţean îmi povestea recent că marcajul unei şosele ungureşti s-a refăcut într-o curbă doar pentru că era cu doar vreo cinci centimetri spre dreapta… (Banc la Rádió Szeged: de ce-au ungurii graniţă cu românii? Pentru că aşa le trebuie!)
Ungurii au grijă de diaspora lor, dar poate va veni momentul când o să ne îngrijim şi noi de românii noştri de peste graniţe? Inclusiv de cei din Ungaria, luând exemplu de la ţara vecină! Care, aflam de la românii din Bugeacul acum ucrainean, plătesc acolo profesori să-i înveţe maghiara pe copiii maghiari, dacă statul ucrainean a scos din şcoli, alături de rusă, şi limbile altor etnii.
Vibrăm la ce pune premierul maghiar pe Facebook, dar n-am prea vibrat când a fost decapitată statuia lui Eminescu din satul Hilboca de Cernăuţi. Şi statuia Poetului de la Consulatul din Odesa a fost furată, greu înlocuită de români. La fel de aberant, Dan Diaconescu voia să-l deshumeze pe Poet şi să-l… cloneze. Nebuniile sunt de mai multe feluri, declaraţii să fie!
În satul Babele (Oziorneo, acum), baştina părintelui istoriei gălăţene, Moise Pacu, şi a mareşalului Averescu, a dispărut marmura cu numele eroilor de la Monumentul românilor căzuţi la 1918, dar s-a pus în loc o veche placă având numele… unei victime a războiului ruso-japonez din Manciuria, din 1904. În Voivodina, românii se plâng că nu sunt ajutaţi din ţară. Acum câţiva ani, biserica românească din Bruxelles era găzduită… pe un perete al unei catedrale catolice… N-ar trebui cumva să fim niţel mai… unguri şi pentru ai noştri?!
