Respectul nu ţine de foame şi nu plăteşte facturi

Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Respect. Asta merită cei care au ales să  lucreze în sistemul medical şi să salveze vieţi. Dar, pe lângă acest respect, unii merită mult mai mult. Este vorba despre cei care lucrează cot la cot cu cadrele medicale angajate cu salariu.

La Galaţi, sunt 69 de astfel de oameni, care au ales să pună viaţa semenilor mai presus de propriul interes financiar. Împărţiţi în toate secţiile spitalului, aceşti oameni, absolvenţi de studii de specialitate, speră că într-o zi vor fi şi ei angajaţi în domeniul pentru care s-au pregătit. Speranţa lor este alimentată şi de legea voluntariatului, care a stabilit că munca lor, chiar neremunerată, constituie experienţă în muncă. Şi, de ce să nu recunoaştem, atunci când vrei să te angajezi, nimeni nu te întreabă ce ştii să faci, ci doar câtă experienţă ai.

Dar, să revenim la poveştile acestor oameni, în faţa cărora merită să îţi scoţi pălăria. Oameni care îţi arată, prin felul lor de a vorbi, munci şi de a trăi, că în medicină nu poţi face nimic fără dăruire şi pasiune.

Fie că lucrează de câteva luni sau de câţiva ani, aceşti oameni vin la program ca toţi ceilalţi angajaţi ai spitalului, fără însă a primi salariu, fără să li se deconteze nici măcar transportul sau masa de zi cu zi. Asigură gărzi şi îşi dedică timpul pentru salvarea şi ajutorarea gălăţenilor. Dar asta nu e tot. Ei sar ori de câte ori este nevoie de ajutorul lor.

Zoica Marola, asistenta şefă a UPU-SMURD Galaţi, ne-a mărturist că a fost impresionată de faptul că voluntarii ştiu când este nevoie de ei. Ultima dată a remarcat acest aspect atunci când a avut loc tragicul accident de la Baldovineşti. Imediat după ce s-a dat alarma de Cod Roşu, au fost sunaţi toţi cei care ar fi putut ajuta pe teren sau în UPU. Doi voluntari însă au aflat despre tragedie din presă şi s-au prezentat la UPU fără să fie chemaţi. Şi-au imaginat că este nevoie de ei şi au venit să se facă utili. Şi au fost. Acesta este un exemplu dintre multe altele, pe care ţi le poate povesti orice angajat al spitalului.

În spatele acestor exemple, se ascund oameni, ca noi toţi. Cu familii, cu responsabilităţi, cu datorii şi probleme. Toate acestea însă sunt date uitării atunci când văd că oamenii suferă şi au nevoie urgentă de ajutor. Pentru a se pune în slujba semenilor, unii merg zilnic pe jos câţiva kilometri, pentru a ajunge la spital. Alţii se împrumută de bani de la colegi pentru a avea cu ce ajunge acasă sau, din puţinul lor, le dau şi pacienţilor aflaţi în nevoie. Dar, susţin ei, atunci când văd că oamenii îi recunosc pe stradă şi le mulţumesc că şi datorită lor sunt în viaţă, parcă li se aşterne lumea la picioare. În aceste condiţii, cuvântul respect pare prea mic pentru toată recunoştinţa pe care voluntarii o merită.

Poate într-o zi, dăruirea şi pasiunea lor vor fi răsplătite cu un loc de muncă plătit. Îl merită pe deplin şi, de ce să nu recunoaştem, cei mai mulţi au nevoie de el. Pentru că facturile nu se plătesc cu respect, familia nu se hrăneşte cu mulţumiri, iar recunoştinţa nu le poate ţine copiii la şcoală.

Citit 1440 ori Ultima modificare Vineri, 28 August 2015 19:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.