În februarie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite decidea ca ziua de 1 octombrie să fie declarată Zi Internaţională a Persoanelor în Vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie, Adunarea Generală a ONU adopta rezoluţia "Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi". Principiile adoptate de ONU consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.
De atunci au trecut 24 de ani, iar principiile adoptate de ONU, despre care vorbesc autorităţile în fiecare an pe 1 octombrie, par a fi scoase din cărţi. Dreptul la hrană sau la condiţii de locuit sunt doar nişte chestiuni abstracte pentru mulţi dintre bătrânii României, care sunt nevoiţi să trăiască dintr-o pensie socială care nu depăşeşte 350 de lei.
În fiecare an, pe 1 octombrie, autorităţile organizează spectacole şi se bat cu cărămida în piept că nu i-au uitat pe cei care au fost cândva tineri, crezând astfel că respectă principiul ONU referitor la dreptul de a participa în activităţi sociale. Timp de o oră sau două, bătrânii, o parte dintre ei, se delectează la o piesă de teatru sau la un spectacol. După aceea? Merg acasă şi, până la anul, pe 1 octombrie, trăiesc din amintiri.
Ce se întâmplă, însă, cu acei bătrâni care nu au nici măcar hrana de zi cu zi? Cu bătrânii uitaţi până şi de familiile lor? Cu oamenii simpli, la urechile cărora nu ajung invitaţiile la spectacol? Pe ei cine şi cum îi sărbătoreşte şi cine le oferă o floare de ziua lor?
Poate nu ar fi rău ca autorităţile locale, şi nu mă refer aici doar la cele din Galaţi, să găsească un răspuns la aceste întrebări şi, anul viitor, să îi ia în calcul şi pe aceşti oameni. Sunt sute de bătrâni, care, deşi au muncit ani grei în agricultură, trăiesc acum din mila vecinilor sau a rudelor. Aceşti oameni nici măcar nu ştiu că există o zi a persoanelor vârstnice. Poate că ar merita şi ei o floare, un simplu „la mulţi ani” sau o invitaţie la un spectacol.
Stimaţi domni şi doamne care conduceţi ţara, să ştiţi că vârstnicii există în fiecare zi, nu doar în campania electorală, când aveţi nevoie de voturile lor. Şi sunt oameni la fel de importanţi ca şi persoanele vârstnice din familiile domniilor voastre, care merită acelaşi respect ca bunicii şi părinţii dumneavoastră. Şi nu trebuie să mai uitaţi ceva, poate cel mai important lucru, bătrânii merită atenţie în fiecare zi, nu doar pe 1 octombrie. Sunt oameni de la care avem ce învăţa, de la care putem afla sute de poveşti interesante şi de la care, de ce să nu recunoaştem, aţi putea „fura” câteva sfaturi utile pe care să le puneţi în practică în viaţa de zi cu zi.
Dar să revenim la ziua de 1 octombrie, când fiecare bătrân din preajma noastră, fie că îl cunoaştem sau nu, merită o atenţie deosebită. Nu ezitaţi să faceţi acest lucru, pentru că, într-o zi, toţi îmbătrânim şi vom tânji după o clipă de alinare.
