Nici nu mai îndrăznesc să sper că oarece început prost la noi va fi terminat decent! Acum, după ce strada Mihai Bravu a rămas cheală de tei, ar trebui să credem în asigurările Primăriei că vor fi plantaţi pomi măricei… Poate palmierii care ne-au plasat, în anii trecuţi, în rândul ţărilor calde din care vin acum refugiaţi, ori salcâmii care au tot crescut, în ciuberele lor stradale, şi aşteaptă să fie transplantaţi. Sigur, salcâmul ar fixa bine pământul nostru instabil, dar „Oraşul cu salcâmi” este cartea brăileanului Mihail Sebastian, în timp ce Galaţiul e „Oraşul teilor”, având, de la sfârşitul de veac XIX, a doua arteră cu tei ca lungime din Europa.
Galaţiul are pe stemă peştii (care au cam crăpat şi ei pe-aici) şi corabia, defunctă într-un port de fapt închis şi fără măcar un muzeu al Marinei. N-am pus pe stemă un furnal sau un vas în construcţie, nici Turnul de Televiziune, deşi e o construcţie rară ca înălţime în Europa.
Măcar, pe vremea comunismului, era o coerenţă (dogmatică!), de la Est la Vest, ca un… fir roşu: statuia docherului din Port, cele două plăci marcând intervenţia sângeroasă la manifestaţia din 1916, bustul lui Spiridon Vrânceanu, ucis tot atunci, un monument al ţăranilor din 1907 şi statuia lui Cuza. Acum, măcar o felie de trecut să aibă coerenţă - strada Mihai Bravu, ansamblu protejat de Legea patrimoniului naţional: nerespectarea legii aduce retragerea avizului şi amenzi, deci pierderea finanţării de la BERD! I se cere constructorului chiar ce propusesem recent în ziar: trotuare dalate, borduri şi pavaj din piatră cubică de granit; dacă se vor găsi meşteri pietrari, tare rari. Altfel, aşteaptă să cadă, lăsate pradă hoţilor de cărămizi, şi două vechi clădiri ce se sumeţeau pe vremea în care, alături, Palatul Comisiunii Europene fumega bombardat…
Şi în cazul refacerii Grădinii Publice, cândva parc englezesc, acum plin de grădini (adică ghivece) suspendate, Direcţia de Cultură a trebuit să intervină ca să fie respectat proiectul iniţial în privinţa diversităţii tipurilor de alei. Este nevoie să apărăm ce ne-a rămas (interevenţii vin şi dinspre ONG-uri), ca… pe vremea când din Comisia de înfumuseţare a „comunei Galaţi” făcea parte şi un artist precum Nicolae Mantu, străjer cultural fără indemnizaţie… Primăria a solicitat acum un arhitect agreat de Ministerul Culturii. E OK, însă un arhitect, peisagist, a fost angajat şi pentru dezvoltarea Parcului Viva, dar nu se vede… Astfel de arhitecţi au făcut ca pe Faleză să apară în anii 70 specii rare de pomi, cotropite acum de oţetari şi salcâmi…
Alte speranţe nu prea am. Recitesc o notă din iulie 2011: un proiect iniţiat de Centrul Cultural fusese aprobat, se stabilise şi data inaugurării: 9 mai 2012 - pe Aleea Domnească, 12 busturi de personalităţi gălăţene, printre care şi Mantu. Urmând şi altele… Între timp, şi Casa Mantu se prăbuşeşte, iar urbea nu are chiar nicio casă memorială! Un profesor bucureştean, urmaş al întemeietoarei Teatrului gălăţean, căuta în zadar, anul trecut, casa lui Fani Tardini (acum maidan) sau măcar un bust al actriţei. Sigurele efigii ale marilor noştri predecesori sunt deocamdată nişte caricaturi înrămate, la Prefectură.
