La începutul acestei săptămâni, la şomaj, existau în judeţul nostru doar două posturi pentru absolvenţi cu studii superioare. Unul oricum nu putea fi ocupat de vreun absolvent al unei facultăţi gălăţene, aşa că doar pe unul singur ar fi putut pune mâna un licenţiat din acest an al universităţilor, că sunt două, gălăţene.
Sunt aşadar vreo 2.500 de solicitanţi ipotetici, pentru un loc. Care, oricum, după specializare, se adresează unui număr mult mai mic de „candidaţi”. Şi nu i-am luat în calcul pe cei pregătiţi în alte centre universitare.
Însă exemplul este edificator. Cum s-ar spune, facem facultăţi pentru pus în cuiul istoriei, pentru că locuri de muncă nu găsim nici de leac. E o poveste veche cu proasta corelare între pregătirea într-un domeniu sau altul şi cererea de forţă de muncă de pe piaţă.
Criza însă a acutizat problema şi tinerii vor eşua în marea lor majoritate în posturi pentru care nu au nevoie de pregătire superioară, vor pleca în ţară sau peste hotare, îşi vor lua inima în dinţi să-şi schimbe calificarea, sau vor înnebuni de atâta stat în casa şi pe banii părinţilor. Viitorul lor sună bine, nu-i aşa? Oricum învăţământul scoate tâmpiţi, după spusele preşedintelui, ce să ne mai încurcăm cu el?
O şcoală de şoferi se face mai repede şi imediat poţi fuma şi asculta muzică în timp ce conduci un maxi-taxi. Filozofii postdecembrişti pot însă umbla liberi pe stradă şi se pot bucura de totala adeziune a ospătarilor şi tinichigiilor, dacă aderă la platforma aceloraşi partide. Cum nu le mai rămâne altceva de făcut, tinerii, fie ei şcoliţi sau nu, se pot încolona frumos să-şi ia carnet de partid şi să supravegheze alegerile prin secţiile de votare.
Câştigă şi ei un ban cinstit. Nu de proporţiile celui câştigat din funcţia de ministru de Monica Iacob Ridzi, care a consumat într-o singură zi – ce ironie, tocmai Ziua Tineretului - cam tot atâtea sute de mii de euro cât a alocat guvernul pentru plata tuturor profesorilor din ţară la examenul de bacalaureat. Examen al tinerilor care termină liceul…
Totul vine de se leagă, vorba unui personaj caragialesc. Grija pentru tineret în ţara asta e doar praf în ochi de sărbători şi prilej de lungi discuţii inutile. Inclusiv programul cu prima casă, din care oricum nu înţelege nimeni mai nimic, n-are nici o legătură cu generaţia viitorului.
Noi n-avem unde să-i angajăm cu salariul minim pe toţi copii ăştia, şi guvernanţii fac proiecte prin care să le garanteze împrumuturi de zeci de mii de euro. Nici cu părinţii lor cu tot, tinerii n-ar avea din ce să plătească ratele lunare.
De la nivelul miilor de euro salariu sau tot atâta consumaţi pe benzina cu care se plimbă prin ţară, în interes de serviciu sau de relaxare, cine le mai ţine contul?, deputaţii şi senatorii, guvernanţii şi politicienii noştri vestiţi, nu mai văd cât costă pâinea, laptele, hainele şi factura la curent electric.
Aşa că îşi imaginează că tinerii pot trăi cu aer, într-un spaţiu atemporal, fără familii şi speranţe de viitor, gata însă oricând să-şi folosească elanurile vârstei doar pentru a le spori lor procentul de participare la vot.
Slujbe nu au, locuinţe sociale ioc, pile şi relaţii ca să ocupe posturi fără recomandare politică deţin doar urmaşii ştim noi cui, exemplele aranjamentelor şi nepotismului vin zilnic peste ei şi noi le cerem să fie bine pregătiţi şi să se sacrifice pentru ţară. O ţară confiscată de personaje care se rotesc din patru în patru ani la putere, sporindu-şi, legal, că doar ei fac legile, averea şi avantajele.
Tinerilor nu le rămâne decât să-şi ia singuri, democratic, câmpii şi să plece încotro văd cu ochii.
