O compania din SUA a descoperit, în urmă cu doi ani, un tratament revoluţionar împotriva hepatitei C. Lumea medicală a catalogat imediat noua pastilă drept o terapie miraculoasă. Şi chiar aşa şi este, din moment ce oferă o rată de vindecare de aproape 100 la sută, totul într-un timp mult mai scurt şi cu incomparabil mai puţin efecte secundare faţă de tratamentele anterioare. Doar că miracolul şi-a frânt subit aripile de îndată ce a intrat în mecanismul dur al economiei de piaţă. Primul inconvenient, preţul prohibitiv. În America, spre exemplu, tratamentul a costat, iniţial, în jur de 80.000 de dolari pentru fiecare bolnav.
După doi ani de la descoperire, terapia va fi disponibilă, în curând, şi în România. Nu se ştie cu exactitate la ce rezultat au ajuns autorităţile române, în urma negocierilor cu uşile închise pe care le-au purtat cu firma producătoare. Având însă în vedere anunţul că doar 5.000 de români cu hepatita C (în cazul cărora boala a ajuns deja în stadiul de ciroză) vor beneficia de noua terapie, într-o primă fază, putem presupune că tratamentul nu este deloc ieftin.
În România, hepatita C este o problemă de sănătate publică. Medicii estimează că 3,2 la sută din populaţia ţării este infectată cu virusul care provoacă această boală, ceea ce înseamnă în jur de 600.000 de români. Din calculul precedent ar rezulta că, doar în judeţul Galaţi, există în jur de 16.000 de bolnavi. În cazul a 15 la sută dintre ei, virusul a fost anihilat de către propriul sistem imunitar. Pentru restul, este nevoie de tratament, în caz contrar boala evoluând către cancer hepatic.
Rezultă astfel că doar în jur de 100 de gălăţeni vor beneficia de tratamentul-minune, ceea ce arată că suntem prea săraci pentru a ne cere dreptul la sănătate. Prin actul de discriminare pe care îl face faţă de toţi ceilalţi bolnavi, statul român îşi recunoaşte, vrând-nevrând, limitele. Dacă totuşi această neputinţă poate fi pentru moment acceptată, prin prisma costurilor imense pe care noua terapie le implică, alte decizii pe care autorităţile le-au luat deja sunt de domeniul absurdului. O astfel de hotărâre prevede ca pacienţii gălăţeni selectaţi pentru lista cu noua terapie să-şi aleagă în mod obligatoriu un medic curant care îşi desfăşoară activitatea într-unul din centrele universitare din Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu-Mureş sau Oradea. Cu alte cuvinte, în jur de 100 de gălăţeni grav bolnavi vor fi puşi pe drumuri, pentru ceea ce este, până la urmă, dreptul lor la sănătate. Probabil că Ministerul Sănătăţii vrea să ne arate, iarăşi, că cel mai bun medic rămâne tot trenul către Bucureşti.
În ciuda faptului că autorităţile spun că încearcă, în acest mod, să se asigure că bolnavii respectă tratamentul dat de către medici, sunt de aşteptat şi încercări tipic româneşti de fentare a sistemului. Există astfel temeri că unii bolnavi s-ar putea "înţelege" cu laboratoarele de analize medicale, pentru a obţine rezultate care să le permită acestor pacienţi să beneficieze de noua terapie. Este doar o supoziţie, însă una cât se poate de întemeiată, ţinând cont de dimensiunea problemei discutate.
